Naţionala României revine la Cluj. Şi tot într-o partidă cu Lituania, echipă pe care au întâlnit-o în 2008 în preliminariile Campionatului Mondial. De această dată însă, meciul se va juca pe Cluj Arena, şi face parte din programul de pregătire al naţionalei pentru turneul final al Campionatului European din Franţa.

Ultima partidă jucată pe teren propriu de tricolori cu Lituania a avut loc tot la Cluj, în anul 2008, pe stadionul “DR. Constantin Rădulescu ”din Gruia. Pe atunci fotbaliştii lui Victor Piţurcă debutau în preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2010. România avea să piardă cu 3-0. Atunci, Piţurcă a decis că oraşul îi poartă ghinion şi a refuzat să mai vină aici cu naţionala.

După 8 ani, selecţionata antrenată de Anghel Iordănescu revine la Cluj dar cu un meci amical, programat pe 23 martie.

sursa: TVR Cluj