foto: mediafax.ro

Dezvăluiri incendiare făcute de Ionuţ Târnăcop, făcute în emisiunea ”Dincolo de sport”, de la TVR Cluj.

Fotbalistul a explicat condiţiile în care a plecat de la Universitatea în perioada în care clubul era manageriat de Vlad Munteanu, fostul administrator al şepcilor roşii.

Şi în ceea ce priveşte experienţa de la Craiova, Târnăcop a povestit cum principalul acţionar făcea primul 11 pentru Cârţu şi Săndoi.

Invitat la TVR Cluj, mijlocaşul a dat cărţile pe faţă. În 2014 a plecat de la U, după ce conducătorii de atunci au făcut uitată prima pentru salvarea de la retogradare.

IONUŢ TÂRNĂCOP: De la U Cluj am decis să plec pentru că noi când ne-am salvat de la retrogradare aveam o primă , prevăzută în contract, iar nouă ni s-a comunicat după ce ne-am salvat că nu sunt bani la club pentru a ne achita datoriile. Am înţeles situaţia, dar apoi au venit 7-8 jucători şi pentru ei au avut câte 20.000 de mii la semnătură.

După Universitatea, Târnăcop a trăit o experienţă similară la Craiova. Acolo, principalul acţionar le făcea echipa celor doi tehnicieni Sorin Cârţu şi Emil Săndoi.

IONUŢ TÂRNĂCOP: Lucrurile s-au stricat de la venirea domnului Rotaru la echipă. A început să îi comunice domnului Cârțu şi domnului Săndoi: Schimbă-l pe ăla, bagă-l pe ăla, hai să băgăm tineri. Domnul Cârţu nu a fost de acord.

Fotbalistul este liber de contract în prezent. Se antrenează cu Universitatea Cluj, dar sunt șanse minime să rămână sub comanda lui Mihai Teja.

IONUŢ TÂRNĂCOP: Am câteva oferte de la câteva echipe de liga1, din play-off, dar am ezitat puţin să dau un răspuns pentru că am ceva şi din afara ţării.

sursa: TVR Cluj