paraua si boschetar 004

Nelu Marian Roberto este un tânăr fără căpătâi, originar din judeţul Teleorman, care-şi face veacul prin Cluj-Napoca vânzând pixuri. Este un tânăr cu un uşor retard mintal care pe timpul nopţii este găzduit la adăpostul social de pe strada Sobarilor. Îmi spune că suferă de astm bronşic şi i se întâmplă adeseori să facă crize urâte, care necesită o intervenţie medicală de urgenţă.

Explică el, posomorât: “Mi-a spus o doamnă avocat din Alba Iulia că la Cluj sunt multe facultăţi şi şcoli, şi aş putea să-mi vând aici pixurile. La vârsta de 18 ani am fost dat afară de la căminul din Teleorman şi de atunci sunt numai pe străzi, în faţa loviturilor sorţii şi a violenţei oamenilor străzii. Am dorit, totuşi, să fac o muncă cinstită şi să vând pixuri ca să trăiesc – nu să fur sau să dau oamenilor în cap.” Are două vânătăi violacee în jurul ochiului, căpătate – susţine el – după o încăierare avută în data de 18 ianuarie, puţin după miezul nopţii, cu brancardierii de la Unitatea de Primire a Urgenţelor. Îmi relatează păţania, în timp ce aşteaptă să fie consultat de către medicul de gardă de la Institutul de Medicină Legală: “M-am simţit foarte rău în acea noapte şi m-am prezentat la Urgenţă. Acolo am fost – recunosc – irascibil din pricina stării în care mă afla şi m-am certat prima dată cu medicul care m-a luat în primire, fiindcă nu mi-a vorbit frumos. Acesta, în schimb a trimis la mine doi brancardieri, care m-au lovit. Eu am ripostat, lovindu-l pe unul cu piciorul, însă au mai venit trei colegi de-ai lor şi m-au bătut cu pumnii, lăsându-mi urmele astea.”

Între timp, tînărul intră la consult şi după câteva minute iese cu un certificat de constatare, în care i se recomandă 8-9 zile de îngrijiri medicale, pentru cele două echimoze constatate în zona feţei. Îşi ia rămas bun de la mine, grăbit, nu înainte de a-mi arunca următoarea frază: “Mă duc la Parchetul de pe lîngă Judecătoria Cluj-Napoca, ca să fac plângere împotriva medicului şi a brancardierilor, fiindcă la Poliţie nu m-a băgat nimeni în seamă.”

Medicul-şef care a fost de gardă în noaptea cu pricina nu a putut fi contactat, pentru că tocmai ieşise din tură însă şoferul de pe ambulanţă, cel care l-a dus pe tânăr la Clinica T.B.C. mi-a mărturisit, zâmbind cu subânţeles: “Băiatul ăla are probleme cu capul şi probabil că a căpătat-o fiindcă n-a fost cuminte…”

În ultima vreme presa a mai semnalat cazuri în care brancardierii sau oamenii de ordine de la U.P.U. agresează – mai mult sau mai puţin justificat – pacienţi recalcitranţi. Însă, ne întrebăm: este aceasta o metodă potrivită pentru un act medical modern, specific secolului XXI?