talharie

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, cu sprijinul polițiștilor Secției 6 Poliție Rurală Florești, au depistat un bărbat – urmărit național.

Cel în cauză, un tânăr, de 20 de ani, din comuna Baciu, se ascundea într-un imobil de pe raza comunei Florești. Acesta a vrut să se sustragă de la executarea unei pedepse privative de libertate.

Pe numele acestuia era emis un mandat de executare  a unei pedepse de 1 an, 8 luni și 20 de zile de închisoare, pentru comiterea de infracțiuni la regimul circulației.

Tânărul a fost încarcerat la Penitenciarul Gherla.