universitatea cluj

Universitatea Cluj s-a impus pe teren propriu în fața formației Academica Clinceni, scor 3-0. Cu această victorie, ”studenții” au urcat pe locul trei în clasamentul Ligii II.

Cele trei goluri ale partidei au fost înscrise de: Gavra (54), A. Coman (65), Ursu (90+3).

Cristi Grava, cel care a deschis scorul pe Cluj Arena a fost desemnat de suporteri cel mai bun jucător al meciului.

Sabău: U Cluj este peste toate echipele din Liga II

”Echipa este pe drumul bun. Mă bucură foarte mult că acești jucători, care în ultimul timp au fost criticați, confirmă că ceea ce am spus eu este adevărat. Acești jucători au valoare și sunt peste toate echipele din Liga II. Sunt jucători în care eu am avut încredere. Am spus acest lucru chiar și atunci când lucrurile nu mergeau bine. Au demonstrat că au valoare și se respectă pe ei. Echipa joacă foarte bine. Lobonț și Mircea vor pregăti foarte bine echipa, la fel cum au făcut-o și până acum. Vor găsi soluțiile cele mai bune pentru ca această echipă să-și îndeplinească obiectivul. Văd la jucători o plăcere de a juca fotbal. În momentul de față cel mai important este ca ei să creadă cu adevărat, să nu își piardă încrederea în ei”, a declarat Ioan Ovidiu Sabău.

”Pe termen scurt e un obiectiv îndeplinit. Băieții au făcut un pas mare la UTA. Azi trebuia să facem pasul următor. L-am făcut și sper să continuăm tot așa. E importan că avem continuitate. Și până acum făceam meciuri bune, dar nu reușeam să legăm victoriile. Azi am reușit să obținem a trei victorie. Avem încredere, moral tot ce trebuie ca să câștigăm”, a completat și jcucătorul Dorin Goga.

Bogdan Lobonț, noul antrenor al echipei Universitatea Cluj

FC Universitatea Cluj și Bogdan Lobonț au ajuns la un acord, urmând ca fostul “internațional” să ocupe postul de antrenor principal începând cu 1 ianuarie 2019.

”Antrenamentele și deciziile sunt luate de Mircea și de Bogdan. El cunoaște echipa, urmărește echipa. Lucrează cu noi de două săptămâni. Cunoaște fiecare detaliu, cunoaște fiecare jucător.Este o motivație suplimentară pentru fiecare jucător să fie antrenat de Bogdan Lobonț, când va veni și fizic”, potrivit lui Sabău.

”A urmărit toate meciurile noastre, are încredere în noi, în potențialul nostru. Nu poate să fie fisic lângă noi, dar vorbește zilnic cu domnul Cojocaru, stabilesc strategia împreună. Noi ne dorim să câltigăm meci de meci. Avem echipă de liga I”, a menționat și Goga.

Citește și:

UNTOLD suține echipa de fotbal U Cluj

 

Primeşte la prima oră a zilei cele mai noi ştiri din judeţul Cluj pe email!

Adresa de email:

Un serviciu oferit de către feedburner. Politica de confidenţialitate pentru abonaţi.