UMF Cluj OSCE

UMF „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca introduce examenul clinic obiectiv structurat (OSCE). Aceasta este una dintre cele mai apreciate examinări la nivel internațional.

Facultatea de Medicină a Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca organizează o nouă sesiune de formare de formatori. Scopul este introducerea examenului clinic obiectiv structurat (OSCE – Objective Structured Clinical Examination) la disciplinele clinice.

Lectorii programului sunt doi dintre cei mai renumiți experți în educație medicală din Europa. Aceștia au contribuit într-o măsură substanțială la implementarea OSCE în instituțiile din care provin. Se află pe primele locuri în Europa în ceea ce privește pregătirea pe care o asigură absolvenților lor: prof. dr. Günther Körmöcz de la Universitatea de Medicină din Viena și prof. dr. Anders Sondén de la Karolinska Institutet din Stockholm.

Organizarea sesiunii de pregătire OSCE a fost posibilă datorită câștigării unei noi finanțări europene.

70 de cadre didcative tinere vor fi pregătite în cadrul acestui proiect. Disciplinele sunt Medicină Internă și Chirurgie. Astfel se va implementa în facultate această metodă modernă de examinare a studenţilor şi rezidenţilor.

Specialiștii internaționali în educație medicală consideră OSCE ca fiind o metodă didactică de examinare validă, reproductibilă, relevantă pentru practica medicală și de o valoare excepțională în aprecierea competențelor dobândite de studenți. Facultatea de Medicină din Cluj-Napoca dorește să implementeze acest tip de examinare începând cu anul universitar viitor. Se asigură astfel alinierea evaluării studenților și a rezidenților la standardele internaționale în domeniu” susține prof. dr. Anca Buzoianu.

OSCE (Examenul Clinic Obiectiv Structurat) este o examinare de tip hands on, utilizată frecvent în medicină, mai ales în țările occidentale, pentru a testa competențele și abilitățile clinice ale candidaților. Fiecărui candidat la examenul OSCE i se cere să facă aceeași sarcină, în același interval de timp, iar fiecare stație de examen este astfel concepută încât se concentrează pe o anumită competență clinică. Pentru notare se folosește o scală standardizată, care înregistrează ce se face corect și ceea ce nu se face corect de către studentul/rezidentul examinat. Scopul final este standardizarea și asigurarea transparenței evaluării rezidenților și studenților.

Prin activitățile și proiectele sale, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca își confirmă consecvența în susținerea unui învățământ medical orientat spre excelență, al cărui obiectiv principal este formarea de absolvenți și specialiști competitivi pe piața serviciilor de sănătate, care să asigure calitatea înaltă a actului medical.

Citește mai multe știri din domeniul medical pe Ziar Medical

Te poate interesa și:

Facultatea de Medicină din cadrul UMF Cluj, prima facultate din România membră în rețeaua europeană ECTS-Medicine Association

Festivitatea de absolvire a promoției 2018 a UMF Cluj

 

Primeşte la prima oră a zilei cele mai noi ştiri din judeţul Cluj pe email!

Adresa de email:

Un serviciu oferit de către feedburner. Politica de confidenţialitate pentru abonaţi.