Universitatea Babeş-Bolyai va scoate la concurs, pentru anul universitar 2018-2019, un număr de 4.958 de locuri bugetate destinate absolvenților de liceu, peste 9.300 de locuri în regim cu taxă și 2.700 de locuri pentru învățământ la distanță și învățământ cu frecvență redusă pentru studii universitare de nivel licenţă. Din aceste locuri bugetate, 60 sunt locuri speciale alocate pentru candidaţii de etnie rromă, 161 sunt destinate absolvenţilor de licee situate în mediul rural, iar alte 168 de locuri au fost alocate etnicilor români din afara granițelor țării.

La nivel master, UBB va scoate la concurs, pentru anul universitar 2018-2019, un număr 3.382 de locuri la buget şi 6.218 de locuri la taxă. Un număr de 268 dintre locurile bugetate sunt alocate domeniilor prioritare, alte 18 locuri sunt destinate studenților rromi, iar 82 sunt destinate etnicilor români din afara granițelor țării.

Candidații vor putea alege între cele 244 de programe de licență (învățământ cu frecvență și la distanță), respectiv cele 222 de programe de master (învățământ cu frecvență sau frecvență redusă).

Admiterea în anul universitar 2018-2019 vine cu noutăţi în ceea ce priveşte specializările oferite, UBB propunând două specializări noi la nivel licență, la Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Mediului – Specializarea Management şi audit de mediu (limba română), respectiv la Facultatea de Istorie şi Filosofie – Specializarea Studii de securitate (învăţământ la distanţă).

De asemenea, UBB propune 4 specializări noi de master: Management curricular (limba română), oferit de Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Sisteme informatice avansate: modelare, proiectare, dezvoltare (limbile germană și engleză), în cadrul Facultății de Matematică și Informatică, Muzică bisericească ecumenică (limba maghiară), propus de Facultatea de Teologie Reformată, respectiv Arte digitale interactive (limba română), oferit de Facultatea de Teatru și Televiziune.

Perioada de admitere pentru noul an universitar este cuprinsă între 11 și 29 iulie 2018. Calendarul admiterii cuprinde perioada de înscrieri, probele de concurs, afişarea rezultatelor, depunerea contestațiilor, confirmarea locurilor și perioada de redistribuire a locurilor rămase disponibile.

Pentru mai multe detalii puteţi accesa link-ul: http://admitere.ubbcluj.ro/ro/licenta/calendar/ şi http://admitere.ubbcluj.ro/ro/master/calendar/.

Pentru admiterea în anul universitar 2018-2019 facultăţile din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai au elaborat diferite tipuri de probe scrise sau orale pentru testarea cunoştinţelor şi capacităţilor cognitive ale elevilor. Facultăţile vor lua în considerare media examenului de bacalaureat, cu pondere diferită.

Tematica de concurs şi bibliografia pentru probele scrise se găsesc afişate pe paginile oficiale ale fiecărei facultăţi.

Taxele de admitere şi taxele de şcolarizare pentru anul universitar 2018-2019 sunt stabilite la nivelul fiecărei facultăţi şi pot fi consultate la adresele: http://admitere.ubbcluj.ro/ro/licenta/taxe_admitere/ http://admitere.ubbcluj.ro/ro/licenta/taxe_scolarizare/.

 

Primeşte la prima oră a zilei cele mai noi ştiri din judeţul Cluj pe email!

Adresa de email:

Un serviciu oferit de către feedburner. Politica de confidenţialitate pentru abonaţi.