URAP

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a fost inclusă pe cea mai înaltă poziție din România în University Ranking by Academic Performance 2018-2019 (URAP), dat recent publicității.

UBB se situează pe poziția 733 la nivel mondial, ocupând cea mai bună poziție între cele 18 universități românești incluse în top. Faţă de anul trecut, UBB este în urcare cu 6 poziţii în clasamentul mondial.

„Este o nouă clasare extrem de importantă pentru Universitatea Babeș-Bolyai. În ciuda subfinanțării cronice, prin politici academice competitive, dovedește că se poate situa la nivelul marilor universități ale lumii în ceea ce privește indicatorii de cercetare-dezvoltare-inovare de excelență, Web of Science, a afirmat prof. univ. dr. Daniel David, prorectorul UBB responsabil de cercetare, competitivitate-excelență și publicații științifice.

URAP este unul dintre cele mai importante clasamente internaționale care ierarhizează universitățile din punct de vedere al performanței academice. Se iau în considerare indicatori care să reflecte atât calitatea, cât și numărul publicațiilor științifice, impactul publicațiilor, citările, dar și colaborările internaționale.

URAP realizează anual, începând din anul 2010, clasamentul global al instituțiilor de învățământ superior (World Ranking of Higher Education Institutions), clasamentul pe domenii fiind realizat începând din anul 2011. Cel mai recent clasament include 2500 de universități din întreaga lume.

Te poate interesa și:

 

Primeşte la prima oră a zilei cele mai noi ştiri din judeţul Cluj pe email!

Adresa de email:

Un serviciu oferit de către feedburner. Politica de confidenţialitate pentru abonaţi.