yrecas u

 

De la o varstă, nu mai te bucuri de cadouri de Sfintele Sărbători Pascale. Nimeni nu iţi mai dă măcar un iepuraş de teamă că, bătrân nemilos, oportunist şi sadic fiind, îl beleşti şi faci botoşei din urecheat. Apoi, şi mai trist, dacă nu mai eşti ficior, la „udat” domniţe nu te mai porneşti , că te porneşti degeaba… Astfel trecea Paştele şi anul acesta, la fel de plictisitor ca întotdeauna…

 

Luni, însă, dragul nostru „U” s-a gândit să ne bucure inimile cu raza speranţei rămânerii în Ligă. Uite, de-aia e fain să fii „U”-ist. Că dacă pierdem te mânii cinci minute şi iţi trece, dar când câştigăm sare inima din noi o săptămână.

 

Reţin din meciul acesta, în afară de scor, doar câteva instantanee. Am văzut o galerie frumoasă a Universităţii, care a cântat tot meciul. De partea cealaltă nişte timişoreni scandând stupizenii, care nu au nici o legătură cu adevărata şi frumoasa tifoserie polistă. Erau, cel mult, nişte vinificatori afumaţi… Apoi, am avut un arbitru, Kovacs, care ne-a arbitrat bine, în premieră mondială. Mai frumos, s-a făcut dreptate după circul din tur. Atunci arbitrul Robert Dumitru, zis Robin Hâd, ne-a „ars” cu două lovituri de pedeapsă inventate. Acum, am trecut înaintea Recaşului în clasament. În plus, nu o să îl uit veci, pe Nuno Claro. După al doilea gol primit a dat, de necaz, un cap de bară. În prim plan, la TV. Ce-i drept, a făcut-o cu multă milă, pentru propria damigeană. Putea să dea mai aprig şi mai decisiv, la cât îl uram noi, pe vremuri, când era Nulo Clar- impiegat feroviar.

 

Jucătorul meciului, fără discuţie, Max Nicu. De fapt, ei sunt doi: Max şi Nicu, cu această ocazie rezolvându-se problema identităţii şi existenţei discutabile a neamţo-românilor fotbalişti. Unul a dat pasa cu capul la primul gol, celălalt a înscris apoi golul victoriei cu un şut frumos, din careu. După această realizare, cei doi s-au îndreptat spre galerie şi au exclamat, pe două voci: „Am înscris, am dat assist, deci exist. Aud?”. Luni, Nicu a fost şi Maxim… Mersi!

 

Adrian Cinpoeru