targul de toamnă

În fiecare an la Băișoara se ține Târgul de Toamnă, târg organizat de Școala Gimnazială „ Mircea Luca” Băișoara în colaborare cu părinții elevilor noștri.

Fiecare clasă are propriul stand, iar copiii își vând bunătățile aduse din cămara lor-sucuri naturale, dulcețuri, fructe, zacuscă, murături, plăcinte și cozonaci, prăjituri, obiecte decorative confecționate de copiii mai mici împreună cu învățătorii lor.

Lume, lume, așa cum îi stă bine unui târg de țară!

Invitații noștri , dl viceprimar Ghib Liviu, dl inspector Cristian Petru Pop, Adina Roșca –reprezentant Digitaliada, Cristina Glomnicu, Dani Dragan – reprezentanții de la București ai EURACTIV România, parteneri în proiectul de educație juridică “Captura Statului explicată pentru copii prin animații”, Cosmina Sava –reprezentant World Vision Băișoara, Ioana și Horațiu Popa de la Ecouri Verzi ” Potecătorii”, elevii clasei a IV-a de la Transilvanya College, însoțiți de profesorii lor,părinți și bunici, prieteni  ai noștri, cu toții s-au  bucurat de o zi frumoasă la Târgul de toamnă, au gustat bunătățile noastre și au avut ocazia să își umple cămara cu produse tradiționale.

Colegul nostru, Ionuț Candrea, profesor de religie și cântăreț celebru de muzică populară ne-a antrenat într-o horă a frăției , bucurându-ne că suntem frate cu frate, neam cu neam.

Astfel copiii au avut ocazia să învețe să se organizeze, să colaboreze și să facă o echipă, să negocieze cu cumpărătorii, să își administreze propriul buget realizat din banii obținuți din vânzarea produselor de la standurile lor. Tot ceea ce și-au adunat vor fi banii cu care pot face excursii, viziona filme, vorm merge la teatru sau chiar la o plimbare într-o după-masă frumoasă în Parcul Central din Cluj!

A fost o atmosferă specifică lumii satului, autentică, de târg,exact cum ne-am dorit

Director, Lucretia Presecan

Citește și:

Școala gimnazială din Băișoara, exemplu de bune practici: Proiecte interdisciplinare și implicare în proiecte ecologice

 

Primeşte la prima oră a zilei cele mai noi ştiri din judeţul Cluj pe email!

Adresa de email:

Un serviciu oferit de către feedburner. Politica de confidenţialitate pentru abonaţi.