Juriul de specialitate a anunțat azi proiectul câștigător pentru reamanejarea și modernizarea Parcului Feroviarilor.

Proiectul câştigător le aparţine arhitecţilor Vlad Sebastian Rusu, Octav Silviu Olănescu, Anamaria Olănescu şi Anda Gheorghe.

“Am încercat să facem Someşul să fie cheia acestui proces. E printre puţinele situaţii în care avem de-a face cu un spaţiu public traversat de Someş. Am încercat să ne jucăm cu apa, pe ambele maluri. Am considerat că arhitectura trebuie să fie cât mai non invazivă. Ne-am imaginat 30 de scenarii posibile pentru acest parc printre care cel mai ofertant este o pajişte urbană care reprezintă centrul de interes care poate concentra diverse activităţi. Propunem un spaţiu multifuncţional pentru evenimente. Am imaginat o serie de funcţiuni legate de anotimpuri şi producerea de zgomot sau nu. Dacă luăm o zi de vară, în zona pajiştii se pot organiza tot felul de evenimente, concerte de mici dimensiuni, târguri, activităţi sportive, expozitiţii canine. O zi obişnuită din parc în zone cu dotări pentru sport, loc de joacă pentru copii, spaţiu pentru cei din jur unde să amenjaze nişte grădini comunitare. Într-o zi obişnuită să se stea şi să se urmărească fauna sau vor exista zone pentru pescuit. Dacă discutăm despre toamnă, aici pot avea loc workshopuri, piaţă volantă. Am imaginat două intrări, cea existentă şi una care se leagă cu axa pieţei. Dacă discutăm despre iarnă se popate amenaja un pationar sau orăşeul copilului. Dealurile pot permite apariţia săniuşului. Am păstrat cât am putut din vegetaţia existentă. Am păstrat şinele trenuleţului. Ideea de redenumire a acestui parc noi am legat-o de Someş şi am redenumit-o Grădina Someşului”, a precizat Vlad Sebastian Rusu.

Municipalitatea va premia primele trei propuneri care vor primi cele mai multe voturi din partea juriului. Astfel, premiul I este contractul de proiectare în valoare de 555.450 lei, premiul doi 35.000 lei și premiul III 20.000 de lei.

Potrivit documentației realizată de Ordinul Arhietcților din România valoarea proiectului pentru revitalizarea Parcului Feroviarilor este de 6,9 milioane de euro.

Organizarea unui Concurs de soluții în vederea modernizării complete a Parcului presupune următoarele etape: – semnare contract pentru realizare temă și regulament de concurs; – dezbateri publice cu privire la tema de proiectare; – predare temă și regulament concurs, inclusiv documentația aferentă; – aprobare buget prin Hotărâre de Consiliu Local și transmitere documentație pentru concurs către ANAP; – validare concurs; – depunerea soluțiilor de către concurenți; – jurizare și publicare anunț câștigători; – după perioada legală de contestații, urmează semnarea contractului de proiectare (studiu de fezabilitate, proiect tehnic, documentație tehnică pentru autorizația de construcție, asistență tehnică pe perioada derulării lucrărilor); – lansare licitație publică pentru execuția lucrărilor; – execuție lucrări de modernizare. Termenele concrete pentru fiecare etapă vor fi stabilite după consultarea cu specialiștii.

Întreg proiectul de amenajare temporară și modernizare finală va fi realizat în cadrul unui amplu proces de consultare publică, cu societatea civilă și cu toți cei care doresc să contribuie la reușita proiectului.

 

 

Primeşte la prima oră a zilei cele mai noi ştiri din judeţul Cluj pe email!

Adresa de email:

Un serviciu oferit de către feedburner. Politica de confidenţialitate pentru abonaţi.