Simone Tempestini și Matteo Chiarcossi au terminat prima zi din Raliul Marii Britanii pe locul 4 în Junior WRC, la mai puțin de șase secunde față de piloții aflați pe pozițiile doi și trei.
Simone Tempestini și Matteo Chiarcossi au avut o zi bună în Raliul Marii Britanii și după primele opt probe speciale se află în lupta pentru un loc pe podium în Junior WRC. Probele din prima zi au fost tipice pentru Țara Galilor, cu mult noroi și apă, ceea ce a fost o provocare suplimentară pentru echipajul Napoca Rally Academy. „Așa cum ne șteptam, după o săptămână de ploaie, probele au fost foarte alunecoase la prima trecere, iar la cea de-a doua s-au format și șleauri. A fost o zi dificilă, dar în care am avut un ritm bun”, a spus Simone Tempestini.
La prima trecere pe probele de vineri, Simone Tempestini a reușit să termine de două ori în top trei și era pe podium în clasamentul Junior WRC. Și la cea de-a doua trecere, Simone Tempestini a terminat de fiecare dată în top cinci, iar la finalul zilei diferența dintre piloții aflați pe locurile doi, trei și patru este mai mică de șase secunde. „Setările pentru cea de-a doua trecere pe aceleași probe nu au fost cele mai inspirate ținând cont că au apărut șleauri, dar cel mai important este că ne simțim foarte bine în mașină și vom încerca să mărim ritmul sâmbătă și vedem ce se va întâmpla. Urmează o zi lungă și sperăm să terminăm pe o poziție cât mai bună în Junior WRC”, a spus Simone Tempestini, la finalul primei zile din Raliul Marii Britanii.
Sâmbătă, în ziua a doua din Raliul Marii Britanii sunt programate 9 probe speciale cu o lungime de 113,7 km.