22 februarie. Cluj-Napoca. Arena Dr. Mircea Luca. Spectatori 7.000.

Formaţii:
România: 15. Cătălin Fercu (Timisoara), 14. Dorin Manole (Orthez), 13. Csaba Gal (Baia Mare), 12. Florin Vlaicu (Farul Constanta), 11. Ionuţ Dumitru (Steaua), 10. Valentin Calafeteanu (Timisoara),9. Florin Surugiu (CSM Bucuresti), 1. Mihaiţă Lazăr (Castres), 2. Andrei Rădoi (Ealing Trailfinders), 3. Paulică Ion (Perpignan), 4. Marius Sîrbe (Tarbes), 5. Valentin Popîrlan (Timisoara), 6.Viorel Lucaci (Steaua), 7. Mihai Macovei (căpitan )(St Nazaire), 8. Stelian Burcea (Timisoara). Rezerve: 16 Eugen Căpăţână, 17. Constantin Pristaviţă, 18. Horaţiu Pungea, 19 Cristian Munteanu, 20 Vlad Nistor 21 Mădălin Lemnaru 22 Florin Ioniţa 23 Cristian Diniş. Antrenor. Lynn Howells.

Spania: 15. Cesar Sempere, 14. Julen Goia Iriberri 13. Daniel Snee, 12. Jaime Nava, 11. Ignacio Contardi, 10. Charlie Malie, 9. Pablo Feijoo (capitan) 8. Gauthier Gibouin, 1. Agustin Ortiz, 2. Benat Auzqui, 3. Francisco Javier Sanz, 4. Ignacio Villanueva 5. Alejandro Blanco, 6. Matthe Cook, 7. Glenn Rolls, 8, Gauthier Gibouin. Antrenor, Santiago Santos.

Partida este condusă de o brigadă olandeză. Spaniolii, cunoscuţi şi drept „Los Leones”, sunt însoţiţi de un mic grup de suporteri.

Început mai bun pentru ai noştri. Minutul 6. Vlaicu face 3-0, din lovitură de pedeapsă.
Suntem peste ei, plimbăm bine balonul, jucăm incisiv şi cu determinare la grămadă, dar spaniolii, până ii obosim, rezistă bine. Aoleu, dar când porneşte Fercu, face prăpăd, urcă lejer 20-30 de metri…
Minutul 20. Vlaicu, din nou: 6-0
Minutul 22. Charlie Malie 6-3

Joc echilibrat, până în minutul 32, când stejarii  îi gonesc pe spanioli în bârlogul lor de cinci metri. Cum, necum, ibericii rezistă greu, dar rezistă, forţei grămezii noastre.  8 minute de coşmar pentru oaspeţi. Final de repriză. Ce presupuneam, se întâmplă, spaniolii greşesc repetat, părând epuizaţi. Minutul 40. 13-3 eseu de penalizare,  transformare Vlaicu. 

Repriza a doua.

La cum au rezistat spaniolii fizic,  la uzură, în prima repriză, mare lucru dacă nu au, în sânge, reţete cicliste ciudate, şi secrete. Spaniolii fac două schimbări, destul de repede, în minutul 48.
Minutul 49. Charlie Malie 13-6

Minutul 54. Înaintarea noastră fură mingea pe introducerea lor. Aripa Ionuţ Dumitru îi surprinde pe oaspeţi, printr-o pătrundere frumoasă. Eseu superb, concretizat apoi de Vlaicu 20-6.

Min. 62. Intră la noi Eugen Căpăţână, în locul talonorului Rădoi. Băiatul ăsta e cam fioros, nu ar fi bine să il lovească pe careva peste căpăţână…
Min 64 . Iese Surugiu intră Diniş.
Minutul 65. Spaniolii par înfipţi cu cramponul în gazon,  Calafeteanu, dacă ei sunt lei, el e ghepard şi înscrie un eseu din fentă şi viteză, la centru. 25- 6. Vlaicu, apoi, 27-6 
Schimbăm pilierii titulari din linia întâi, cam cei mai bravi de pe teren în acest meci. Intră Pristaviţă şi Pungea. Mai iese Popârlan şi intră Muntean. Apoi Nistor, în locul căpitanului Macovei.

Minutul 77.  Facem spectacol, Dumitru înscrie al doilea său eseu, cu  un plonjon. 32-6. Al patrulea eseu pentru România, obţinem punctul bonus ofensiv.

Publicul cântă. Scor final, 32-6. Leii lor au fost puţin devalorizaţi la cursul jocului. Ne-am calificat la Cupa Mondială. Bravo, băieţi!

Alexandru Ilieş, Adrian Cinpoeru

Foto: http://cuibus.ro/blog. O trupă faină, ai noştri.

stejarii