furt lantisoare

Între doi bărbați din Huedin a izbucnit aseară o altercație în urma căreia unul dintre ei a ajuns la spital cu leziuni grave. Agresorul este acuzat de tentativă de omor.

Agresorul a fost depistat în scurt timp de către polițiști și a fost reținut pentru 24 de ore.

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Huedin au fost sesizați cu privire la faptul că, pe podul de pe strada Vlădeasa, din Huedin, se află în stare de inconștiență un bărbat ce prezintă multiple leziuni.

Conform verificărilor efectuate, la data de 30 octombrie a.c., între victimă și un alt bărbat a avut loc un conflict, pe fondul consumului de alcool. În acest context, un bărbat i-ar fi aplicat victimei mai multe lovituri cu un corp ascuțit la nivelul abdomenului și toracelui, provocându-i leziuni traumatice.

Victima, un bărbat în vârstă de de 31 de ani, din Săcuieu, a suferit leziuni grave și a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

După comiterea faptei, agresorul –  un bărbat, de 40 de ani, din Fildu de Jos, județul Sălaj, ar fi încercat să părăsească orașul. Acesta a fost depistat la scurt timp de către polițiștii de la Huedin.

Reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunii de tentativă la omor.

În cursul zilei de azi, bărbatul urmează a fi prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă.

Citește și:

Un polițist local din Huedin a încercat să ajute un bărbat violent să scape de poliție

 

 

Primeşte la prima oră a zilei cele mai noi ştiri din judeţul Cluj pe email!

Adresa de email:

Un serviciu oferit de către feedburner. Politica de confidenţialitate pentru abonaţi.