articol

Tinerii absolvenţi interesaţi de domeniul economic vor putea beneficia de programe de pregătire profesională, organizate de Partidul Ecologist Român (PER). Datorită faptului că piaţa muncii nu oferă locuri de muncă suficiente, concurenţa pentru a obţine unul este foarte mare. Din acest motiv, organizaţia de tineret a PER doreşte implementarea unor programe de formare profesională prin care tinerii să fie pregătiţi pentru un interviu de angajare.

„Dorim să implementăm astfel de programe de formare profesională şi suntem în legătură cu societăţi de renume din ţară, care ne pot ajuta în ceea ce priveşte locurile de muncă. Vrem să aducem cât mai multe societăţi la bursa locurilor de muncă şi să îi mediem pe tineri în ceea ce priveşte interviurile”, a declarat Mădălin Glăvan , preşedintele organizaţiei de tineret PER Cluj.

În cadrul acestor programe, absolvenţii vor fi consiliaţi cu privire la redactarea unui CV sau a atuurilor necesare în cadrul unui interviu pentru angajare. Aceste programe vor fi derulate înainte să aibă loc bursa locurilor de muncă, pentru ca absolvenţii să fie mai bine pregătiţi.

 

Alexandra Ormenişan

 

Primeşte la prima oră a zilei cele mai noi ştiri din judeţul Cluj pe email!

Adresa de email:

Un serviciu oferit de către feedburner. Politica de confidenţialitate pentru abonaţi.