O delegație a Liceului Tehnologic Special pentru  Deficienți  de  Auz  Cluj-Napoca, instituție de învățământ special aflată în subordinea Consiliului Județean, a participat pe parcursul săptămânii trecute, în Bratislava (Slovacia), la o întâlnire de lucru a membrilor HIPEN – Hearing Impairment Professionnal European Network.

Principalul scop al acestei întruniri a rețelei europene a școlilor pentru elevi cu deficiențe de auz a fost acela de stabilire a propunerilor pentru noi proiecte Erasmus+, diseminarea proiectelor derulate în cursul anului școlar de către fiecare instituție participantă, precum și dezvoltarea de bune practici în domeniul educației pentru persoanele cu dizabilitate auditivă. Alături de reprezentanții instituției clujene, la Bratislava au fost prezenți directori și profesori/specialiști din 10 țări europene precum Anglia, Slovacia, Franța, Slovenia, Polonia, Cehia, Italia, Belgia, Olanda și Spania.

Pe agenda întâlnirii s-au aflat prezentarea activităților derulate în perioada octombrie 2017 – mai 2018 conform planului de acțiune stabilit la întâlnirea de la Kremnica, prezentarea situației financiare,  analizarea strategiei de comunicare, precum și prezentarea noilor organizații care au aderat la rețea în anul curent. Programul a continuat cu prezentarea proiectelor și a realizărilor fiecărei instituții participante la întâlnire și cu un workshop care a avut ca scop stabilirea propunerilor pentru trei noi proiecte europene ce urmează a fi derulate în luna octombrie 2018, respectiv februarie-martie 2019, un proiect Erasmus+ K2 și două proiecte K1 – mobilități ale profesorilor și mobilități ale tinerilor. Discuțiile s-au încheiat cu discutarea planului de acțiune ce va fi aplicat până la următoarea întâlnire, planificată pentru luna octombrie 2018, și care va avea loc în Franța, la Marseille.

În prezent, Liceul Tehnologic Special pentru Deficienți  de  Auz  Cluj-Napoca beneficiază de Proiectul Erasmus+, acțiunea  KA2 – Cooperare pentru inovație și schimb de bune practici, „OPEN SIGN, SOCIO-EDUCATIONALE-MAGAZINE FOR EUROPEAN DEAF CHILDREN. Implementat începând cu luna septembrie 2017, proiectul vine în întâmpinarea nevoilor cadrelor didactice, copiilor și părinților de a utiliza resurse educaționale adecvate dizabilității auditive.

De asemenea, în acest an școlar a fost finalizat proiectul Erasmus+ / Mobilități pentru tineri, cu titlul ,,History – Unifying Young Europeans” (Junior HIPEN). Proiectul a implicat participarea activă a 35 de tineri cu deficiență de auz, cu vârste între 15 și 21 de ani, provenind din șase țâri europene: Franţa, Slovacia, Serbia, Polonia, Finlanda și România. Echipa Junior HIPEN a liceului clujean, reprezentată de eleva Popa Ioana din clasa a X-a, a participat la Etapa a XII-a a Concursului Național ,,Made For Europe”. Tema proiectului, produsele realizate, competențele dezvoltate, valorile promovate au adus echipei de proiect și liceului două premii I, la Etapa Județeană, respectiv Etapa Națională.

 

Primeşte la prima oră a zilei cele mai noi ştiri din judeţul Cluj pe email!

Adresa de email:

Un serviciu oferit de către feedburner. Politica de confidenţialitate pentru abonaţi.