noaptea ideilor

Noaptea Ideilor se întâmplă din nou la Cluj în 31 ianuarie, când peste 70 de oraşe din toată lumea îşi vor conecta ideile „faţă în faţă cu prezentul”.

Institutul Francez împreună cu Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca au plăcerea de a vă invita la o conferinţă-dezbatere în limba română pe tema schimbărilor pe care revoluţia digitală şi inteligenţa artificială le vor aduce în viaţa şi în relaţionarea între oameni. Specialişti din mediul universitar şi din cel privat vor aduce perspective diverse din lumea roboticii, tehnologiei şi psihologiei.

Dezbaterea este însoţită de expoziţia Traducerea automată, revoluţia inteligenţei artificiale.

NOAPTEA IDEILOR 2019 ÎN FRANŢA ŞI ÎN LUME

Întâlnire anuală, consacrată liberei circulaţii a ideilor şi a cunoştinţelor, cea de-a 4-a ediţie a Nopţii ideilor, coordonată de către Institutul Francez de la Paris, va avea loc joi, 31 ianuarie 2019 cu tema „Faţă în faţă cu prezentul”. În Franţa şi pe cinci continente, şcoli şi universităţi, institute de cercetare, muzee, centre culturale, teatre, biblioteci, Institute şi Alianţe franceze sunt invitate să propună întâlniri participative privilegiate: forumuri şi mese rotunde, conferinţe, lecturi, concerte, proiecţii, performance-uri.

De trei ani, şi România participă la Noaptea Ideilor, anul acesta Institutul francez organizând zece evenimente în patru oraşe, pe tema ” FAŢĂ ÎN FAŢĂ CU PREZENTUL” la Bucureşti (la Institutul Francez, la Universitatea din Bucureşti, la librăria Kyralina, la sediul OIF, la Ambasada Libanului) precum şi în antenele Institutului Francez, în Cluj, Iaşi şi Timişoara.

Din ce este construit prezentul în care trăim ? Cum să facem faţă cerinţelor prezentului? În prezent, ce trecut şi ce viitor? Tema propusă invită la o privire lucidă asupra actualităţii, precum şi la explorarea răspunsurilor şi a formelor de angajament care permit îmbrăţişarea mecanismelor de apărare ale vremurilor noastre. Dar formularea „Faţă în faţă cu prezentul” ne invită de asemenea la o reflecţie asupra percepţiei prezentului: cum să facem faţă „dictaturii” prezentului? Ce schimbă în vieţile noastre circulaţia instantanee a ideilor?

O noapte fără bariere, în care ideile depăşesc frontierele, în care fiecare formă de expresivitate îşi găseşte locul, în care culturile se împărtăşesc şi în care generaţiile viitoare se „trezesc”, o noapte pentru a trage semnale de alarmă, a aminti dreptul la liberă exprimare, o noapte împreună, faţă în faţă cu prezentul.

„Căutarea unei teme pentru Noaptea ideilor înseamnă a încerca formularea unei propuneri pe care fiecare loc din lume va fi liber să-l interpreteze după bunul plac, dar care va veni de asemenea „să dea tonul” în măsură să capteze, de-a lungul diversităţii subiectelor abordate, umorul şi emoţia prezentului.

Prin alegerea „faţă în faţă cu prezentul” Institutul Francez înţelege în acest an să pună accentul pe luciditatea pe care prezentul ne-o cere (nu mai este timp, în numeroase domenii să ne exprimăm îngrijorările pentru ziua de mâine), dar dorim să insistăm asupra curajului şi a soluţionării pe care dificultăţile o impun: prin formulare înţelegem „a face faţă”! Şi apoi, pentru un eveniment care se derulează peste tot în acelaşi timp, în aceeaşi noapte, dar a cărui simultaneitate se complică prin jocul fuselor orare, „faţă în faţă cu prezentul” este o formulă de a privi lucrurile şi cum spuneam, fiecare are propria perspectivă, trebuie ca împreună să inventăm căile viitorului.”