mita medci primar

Un medic primar O.R.L din cadrul Spitalului Universitar de Urgență Militar Central ”Dr. Carol Davila” este acuzat că a luat mită 500 de lei.

Procurorii militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, 
împotriva inculpatului VRĂCIOIU RADU VIOREL, medic primar O.R.L. la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” din București.

Acesta este cadru militar activ cu gradul de colonel, și este accuzat de săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

În data de 29 noiembrie 2018, inculpatul Vrăcioiu Radu Viorel a primit de la o persoană suma de 500 lei, în legătură cu efectuarea unei intervenții chirurgicale asupra unei paciente.

Anterior, în data de 27 noiembrie 2018, înainte de efectuarea operației, medicul i-a reproșat pacientei faptul că este prea mică suma de 200 lei pe care aceasta intenționa să i-o înmâneze, spunându-i că pentru această sumă de bani nici nu ar fi urcat din cabinet până la sala de operații.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Vrăcioiu Radu Viorel, medic primar, trebuie să respecte următoarele obligații:

a) să se prezinte la sediul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiunile de corupție săvârșite de militari, ori de câte ori este chemat,

b) să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinței,

c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat,

d) să nu părăsească teritoriul României, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului,

e) să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar,

f) să nu exercite profesia în exercitarea căreia a săvârșit fapta, respectiv cea de medic primar O.R.L., în cadrul Spitalului Universitar de Urgență Militar Central “Dr. Carol Davila.”.

 

Primeşte la prima oră a zilei cele mai noi ştiri din judeţul Cluj pe email!

Adresa de email:

Un serviciu oferit de către feedburner. Politica de confidenţialitate pentru abonaţi.