În seria manifestărilor dedicate aniversării Centenarului Marii Uniri și în contextul Centenarului Primul Război Mondial se înscriu, anul acesta, și acţiunile comemorative ale militarilor Diviziei 4 Infanterie „Gemina” dedicate eroilor care au căzut în luptă în timpul primei conflagraţii mondiale. Astfel, în municipiile reşedinţă de judeţ şi în localităţile din zona de responsabilitate a diviziei vor avea loc joi, 17 mai, ceremonii prilejuite de comemorarea Zilei Eroilor, organizate de reprezentanții Ministerului Apărării Naționale.
La nivelul garnizoanei Cluj-Napoca, militarii marii unităţi participă la manifestările dedicate Zilei Eroilor în următoarele locații:
–    la Cimitirul Eroilor (situat pe Calea Turzii), ora 12.00: detaşamentul de onoare va fi constituit din instrumentiștii Muzicii Militare ai comandamentului diviziei, militari ai Batalionului 55 Comunicaţii şi Informatică „Napoca”, Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” al județului Cluj și Grupării de Jandarmi Mobilă „Ștefan Ciceo-Pop” Cluj-Napoca;
–    la Troiţa (din comuna Feleacu): garda la monument va fi asigurată de militari ai Centrului 88 Mentenanță „Ardealul”;
–    la monumentul Eroul Aviator Traian Dîrjan: garda la monument va fi asigurată de militari ai Batalionului 55 Comunicaţii şi Informatică „Napoca”;
–    la monumentul Rezistenţei Anticomuniste: garda la monument va fi asigurată de militari ai Batalionului 7 Aruncătoare Proiectile Reactive „General Vasile Danacu”.
La manifestarea comemorativă din Cimitirul Eroilor din localitatea Muntele Rece, comuna Muguri Răcătău, începând cu ora 12.00, vor participa, potrivit tradiției, militari ai Regimentului 50 Rachete Antiaeriene „Andrei Mureşianu”.

 

Primeşte la prima oră a zilei cele mai noi ştiri din judeţul Cluj pe email!

Adresa de email:

Un serviciu oferit de către feedburner. Politica de confidenţialitate pentru abonaţi.