Sunteti aici:SocialALOPEDI, cu 46% mai multe cazuri rezolvate în primul semestru al anului 2017

ALOPEDI, cu 46% mai multe cazuri rezolvate în primul semestru al anului 2017

Publicat in data

Conducerea Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca, unitate medicală aflată în subordinea Consiliului Judeţean Cluj, împreună cu medicii care asigură serviciul de callcenter ALOPEDI – 0364 917 au prezentat raportul de activitate la finalul primului semestru al anului 2017.

            Potrivit acestuia, numărul părinţilor care au apelat serviciul gratuit de sfat medical telefonic de urgenţă în primele şase luni ale acestui an s-a ridicat la nu mai puţin de 5770, înregistrându-se astfel o creştere cu cca. 45,9 % comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2016.

,,Clujenii pot merge liniştiţi cu copiii în vacanţă, oriunde în ţară sau în străinătate, ştiind că pot apela telefonic oricând, şapte zile din şapte, acest serviciu gratuit deservit de medici cu o înaltă calificare. Numărul tot mai mare al părinţilor care apelează ALOPEDI este o dovadă certă a faptului că acesta oferă un act medical de calitate şi în timp util, contribuind esenţial la reducerea aglomeraţiei din unităţile spitaliceşti şi de la medicii de familie”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Alin Tişe.

Principalul motiv pentru care părinţii solicită ajutor rămâne, în continuare, febra, 1160 de apeluri telefonice fiind determinate de această cauză, urmat de probleme digestive de tip diaree, vărsături, dureri abdominale – 1043 de apeluri, dar şi probleme respiratorii – 959 de apeluri. Totodată, s-a constatat şi o creştere a numărului părinţilor care apelează la acest serviciu de telemedicină atât pentru îngrijirea copilului bolnav cât şi a celui sănătos – 758 de apeluri.

            În timpul apelului telefonic părinţii răspund întrebărilor medicului ALOPEDI, întrebări care evaluează gravitatea stării copilului. În cazul în care se identifică o situaţie medicală gravă, părinţii sunt îndrumaţi spre un consult faţă în faţă, într-un interval de timp care variază de la imediat, în situaţiile grave, până la 24 de ore, în cazurile mai puţin grave. Dintre cele 5770 de apeluri, doar în cazul a 10 copii a fost necesară intervenţia Serviciului de Ambulanţă. Consultul într-un interval de timp de maxim două ore a fost recomandat în cazul a 780 de copii (13,5%), iar în cazul a 978 dintre apeluri părinţii au fost sfătuiţi să se adreseze medicului în timp de 24 de ore. Un procent important, respectiv 69,35% din totalul apelurilor a fost pentru copii a căror stare nu era gravă şi a permis îngrijirea lor la domiciliu urmând sfaturile medicilor ALOPEDI, părinţilor fiindu-le comunicate şi semnele de alarmă la apariţia cărora trebuie să se adreseze medicului.

Un aspect extrem de important care dovedeşte utilitatea acestei iniţiative lansate la Cluj-Napoca în anul 2015 este acela că serviciul este utilizat şi de către numeroşi părinţi din alte judeţe, 2902 apeluri din cele 5770 provenind din alte zone ale ţării. Dintre acestea, cele mai multe apeluri provin din Bucureşti, respectiv 12,56%, urmat de judeţele Braşov, Alba, Prahova şi Timiş cu câte 2,5 % fiecare. Au fost înregistrate, de asemenea, un număr de 43 de apeluri de la români aflaţi cu copiii în alte ţări.

ALOPEDI 0364-917, serviciul de sfat medical telefonic de urgenţă al Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj Napoca este asigurat 24/7 de către medici rezidenţi, specialişti sau primari în specialitatea pediatrie sau medicină de urgenţă.

INTRA IN DISCUTIE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele articole

Sotia patronului Nello Construct, condamnată la închisoare pentru că a bătut minori

In sfârșit, s-a facut dreptate în cazul a două familii din Turda a căror...

Manastirea Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril – 2

MĂNĂSTIREA SFINȚII ARHANGHELI MIHAIL ȘI GAVRIL, anunță publicul interesat asupra declanșării etapei de încadrare...

MĂNĂSTIREA SFINȚII ARHANGHELI MIHAIL ȘI GAVRIL – 1

MĂNĂSTIREA SFINȚII ARHANGHELI MIHAIL ȘI GAVRIL, anunță publicul interesat asupra declanșării etapei de încadrare...

Video: Politicienii bogați din Turda și legaturile lor

Turda, municipiul unde politicienii aflați la putere și familiile lor fac afaceri mega profitabile   Astăzi,...

Alte articole

Sotia patronului Nello Construct, condamnată la închisoare pentru că a bătut minori

In sfârșit, s-a facut dreptate în cazul a două familii din Turda a căror...

Manastirea Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril – 2

MĂNĂSTIREA SFINȚII ARHANGHELI MIHAIL ȘI GAVRIL, anunță publicul interesat asupra declanșării etapei de încadrare...

MĂNĂSTIREA SFINȚII ARHANGHELI MIHAIL ȘI GAVRIL – 1

MĂNĂSTIREA SFINȚII ARHANGHELI MIHAIL ȘI GAVRIL, anunță publicul interesat asupra declanșării etapei de încadrare...