logopezii

Logopezii clujeni solicită Ministerului Sănătății acordarea dreptului de a obține autorizații de liberă practică.

Parlamentarul social democrat Cristina Burciu sprijină logopezii din judeţul Cluj în demersul lor de a obţine autorizaţii de liberă practică. În acest sens, deputatul turdean s-a adresat printr-o interpelare parlamentară ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea.

„Logopezii din judeţul Cluj mi-au atras atenţia asupra faptului că întâmpină dificultăţi în a obţine autorizaţii de liberă practică pentru profesia lor, din cauza unor neclarităţi legislative. Concret, aceștia doresc să fie recunoscuţi după modelul Colegiul Fizioterapeuţilor din România, constituit în baza Legii 229/2016 privind organizarea şi exercitarea profesiei de fizioterapeut, precum şi pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Fizioterapeuţilor din România şi a Statutului aprobat prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 679/2017″, a afirmat Cristina Burciu, în documentul oficial înaintat conducerii Ministerului Sănătăţii.

Logopezii din domeniul privat nu pot profesa sub cupola liberei practici sub titlul de logoped.

La ora actuală, Colegiul Psihologilor dă drept de liberă practică pentru logopezi cu titlul de psiholog cu competente în psihopedagogie specială. Nu se diferențiază calitatea de logoped de cea de psiholog sau psihopedagog. În aceste condiţii, acești nu lucrează cu drept de liberă practică, şi nici nu li se cere acest lucru.

Logopezii susţin că nu pot să beneficieze de autorizaţiile de liberă practică pentru a-şi face meseria în mod corespunzător.

Citește și:

Limbaj mai bogat pentru mai mult de 800 de elevi cu deficienţe de auz sau vorbire

Mai multe știri din domeniul medical puteți citi pe Ziar Medical

 

Primeşte la prima oră a zilei cele mai noi ştiri din judeţul Cluj pe email!

Adresa de email:

Un serviciu oferit de către feedburner. Politica de confidenţialitate pentru abonaţi.