ITM Cluj a desfăşurat controale în cadrul unei campanii naţionale  privind identificarea cazurilor de muncă nedeclarată şi verificarea modului în care se respectă prevederile legale care reglementează relaţiile de muncă şi securitatea şi sănătatea în muncă la angajatorii care îşi desfăşoară activitatea în domeniul alimentaţiei publice „ Bufet Expres, Restaurant Fast–Food, Pizzerie”.

În cadrul acestei campanii s-a urmărit modul în care angajatorii respectă prevederile legale din domeniul relaţiilor de muncă cu privire la : angajarea persoanelor; transmiterea elementelor contractelor individuale de muncă în registrul general de evidenţă a salariaţilor, în termen legal; timpul de muncă şi de odihnă; repausul periodic; garantarea în plată a salariul minim brut pe ţară.

Ţinând cont de faptul că activitatea agenţilor economici din domeniul alimentaţiei publice, la nivel naţional, reprezintă o pondere importantă a lucrătorilor,  angajatorii sunt tentaţi să profite de ignoranţa acestora utilizîndu-i cu încălcarea prevederilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Lucrătorii din acest domeniu sunt expuşi la o gamă largă de riscuri de accidentare la locul de muncă, cum ar fi: alunecări pe pardoseală umedă, arsuri, tăieturi, căldură excesivă, ventilaţie insuficientă, temperaturi extreme, risc de intoxicare cu substanţe chimice utilizate la curăţenie, perioade lungi în care angajaţii stau în picioare, activităţi repetitive, ecipamente de muncă incorect utilizate, risc de electrocutare, manipulări de mase.

Datorită caracterului imperativ al obiectivelor enunţate anterior s-a considerat oportun declanşarea unor acţiuni de control la anagjatorii din aceste domenii de activitate , în vederea identificării şi combaterii cazurilor de muncă nedeclarată, dar şi depistării şi remedierii deficienţelor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.

Cu ocazia acestei campanii ITM Cluj a efectuat controale  la un număr de  13 angajatori .

Deficienţele constatate în domeniul relaţiilor de muncă au fost: neprezentarea dovezilor de achitare a drepturilor salariale , nerespectarea prevederilor privind repausul saptămânal iar în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă au fost aplicate 9 avertismente pentru următoarele deficienţe constatate: instructaj ssm incomplet, întreţinerea necorespunzătoare a suprafeţelor  alunecoase, lipsa semnalizării de securitate, trusă de prim ajutor incompletă. În vederea remedierii deficienţelor constatate au fost dispuse  măsuri, cu termene de realizare.

 

Primeşte la prima oră a zilei cele mai noi ştiri din judeţul Cluj pe email!

Adresa de email:

Un serviciu oferit de către feedburner. Politica de confidenţialitate pentru abonaţi.