Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a desfășurat în perioada 19 februarie – 15 martie 2019 o acţiune la nivel naţional, pentru verificarea modului de respectare, de către operatorii din sectorul alimentar, a condiţiilor sanitare veterinare referitoare la producerea, colectarea, procesarea şi depozitarea laptelui crud şi a produselor lactate.

Au fost verificate 2.279 de obiective: 701 ferme, 452 de exploataţii non-profesionale de animale producătoare de lapte (gospodării ale populaţiei), 366 de centre de colectare lapte, 113 unităţi de procesare a laptelui autorizate sanitar veterinar pentru schimburi intracomunitare, 486 de unităţi de procesare a laptelui înregistrate sanitar veterinar, 128 de depozite independente, precum si 33 de depozite independente care asigură stocarea produselor lactate care urmează a fi distribuite prin programul ‘Laptele şi cornul’.

Citeşte şi: Lidl retrage de la vânzare două produse. Pot provoca reacții alergice

În urma controalelor au fost aplicate 112 amenzi în valoare de 291.110 lei, au fost emise 6 ordonanţe privind suspendarea temporară a activităţii si 49 de ordonanţe pentru interzicerea desfăşurării activităţii. De asemenea, a fost reţinută de la comercializare şi dirijată către unităţi de neutralizare cantitatea de 1.521 de kg de produse lactate.

Neconformităţile constatate şi sancţionate au fost:

  • – Utilizarea unor mijloace auto neautorizate pentru transportul laptelui crud de la ferme/ centre de colectare la unităţile de procesare a laptelui;
  • – Nerespectarea normelor sanitare veterinare privind condiţiile de igienă şi de temperatură a laptelui pe durata transportului, la nivelul exploataţiilor comerciale de animale producătoare de lapte, centrelor de colectare a laptelui, precum şi la recepţia în unităţile de procesare lapte;
  • – Nerespectarea cerinţelor generale şi specifice de igienă referitoare la muls, colectarea, răcirea şi procesarea laptelui crud;
  • – Echipamente nefuncţionale în spaţiile de producţie şi deficienţe structurale la nivelul unor depozite şi unităţi de colectare şi procesare a laptelui (pereţi, plafoane, pavimente, care prezintă zone deteriorate, greu de igienizat);
  • – Deficiente privind identificarea şi înregistrarea în Baza Naţională de Date a animalelor producătoare de lapte crud destinat procesării;
  • – Operatorii unor unităţi din sectorul alimentar nu au elaborat şi implementat programe proprii de control, în vederea determinării criteriilor pentru laptele crud;
  • – În anumite unităţi operatorii nu au calculat mediile geometrice (pentru determinarea numărului total de germeni/ ml si a numărului de celule somatice/ ml), pe baza rezultatelor analizelor efectuate;
  • – Deficiente privind implementarea şi actualizarea programelor HACCP, precum şi a procedurilor bazate pe principiile HACCP (bunele practici de igienă, combaterea dăunătorilor, evaluarea şi selecţia furnizorilor, verificarea eficienţei pasteurizării, etc.);
  • – Deficiente privind marcarea de identificare şi etichetarea laptelui si produselor lactate.