Sunteti aici:SocialFestivalul Bunătăților Tradiționale la Valea Ierii

Festivalul Bunătăților Tradiționale la Valea Ierii

Publicat in data

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, instituție de cultură subordonată Consiliului Județean, alături de Inspectoratul Școlar Județean Cluj, Școala Gimnazială Valea Ierii, Primăria şi Consiliul Local al comunei Valea Ierii, organizează Festivalul Bunătăților Tradiționale de la Valea Ierii. Evenimentul va avea loc vineri, 18 mai 2018, începând cu ora 12.00, la Centrul de Informare și Promovare Turistică din localitate.

La manifestarea aflată la cea de-a VI-a ediție vor participa câteva sute de elevi proveniți din peste 20 de şcoli din nouă județe ale țării, însoțiți de părinți şi cadre didactice, iar tinerii se vor întrece în cadrul mai multor secțiuni.

Astfel, în cadrul secțiunii creație literar-istorică, aceștia vor prezenta, în format video, monografiile localităţilor de provenienţă, iar în cadrul secțiunii creație artistică va fi parada şi prezentarea costumelor populare tradiţionale, parada cailor – concurs cai de frumuseţe, organizarea unor expoziții de fotografie cu imagini relevante din zona școlilor prezente și a unor expoziţii – ateliere meşteşugăreşti cu ornamente, obiecte din lut și lemn, sculpturi, picturi pe sticlă sau lemn, ţesături, cusături etc.

De asemenea, la secțiunea creație artă culinară vor fi amplasate standuri cu produse tradiţionale agroalimentare naturale şi/sau conservate, iar elevii și părinții de la școala gazdă vor găti preparate tradiționale în aer liber. La secțiunea creație folclorică, tinerii vor interpreta cântece populare și vor prezenta dansuri tradiționale din zona de proveniență.

La finalul competiției, un juriu de specialitate, din care fac parte și angajați ai Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, va desemna câștigătorii la toate secțiunile, care vor primi premii și diplome.

Manifestarea va continua după-masa cu un spectacol folcloric, susținut de interpreți locali și invitați Ana Georgeta Balla și Narcisa Balla, Eugenia Corpodean Ciceu, Maria Grosu, Diana Beldean, Dana Cristina Crăciunescu, Adriana Felicia Felea, Mihaela Toșa, Ionuț Candrea, Ioana și Andreea – Fetele de la Bihor și Ansamblul de dansuri populare „Mândra de pe Criș”.

Întregul eveniment va fi prezentat de coordonatorul proiectului, profesorul Sorin Ionel Brăileanu, alături de Narcisa Balla.

Festivalul Bunătăţilor Tradiționale de la Valea Ierii are ca scop dezvoltarea interesului elevilor din învățământul preuniversitar pentru cunoașterea, păstrarea și transmiterea portului popular, a tradițiilor și obiceiurilor specifice locale și dezvoltarea dragostei pentru valorile românești.

 

INTRA IN DISCUTIE

Ultimele articole

Sotia patronului Nello Construct, condamnată la închisoare pentru că a bătut minori

In sfârșit, s-a facut dreptate în cazul a două familii din Turda a căror...

Manastirea Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril – Anunt 2

MĂNĂSTIREA SFINȚII ARHANGHELI MIHAIL ȘI GAVRIL, cu sediul în jud. Cluj, com. Geaca, sat...

MĂNĂSTIREA SFINȚII ARHANGHELI MIHAIL ȘI GAVRIL – Anunt

MĂNĂSTIREA SFINȚII ARHANGHELI MIHAIL ȘI GAVRIL, cu sediul în jud. Cluj, com. Geaca, sat...

Video: Politicienii bogați din Turda și legaturile lor

Turda, municipiul unde politicienii aflați la putere și familiile lor fac afaceri mega profitabile   Astăzi,...

Alte articole

Sotia patronului Nello Construct, condamnată la închisoare pentru că a bătut minori

In sfârșit, s-a facut dreptate în cazul a două familii din Turda a căror...

Manastirea Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril – Anunt 2

MĂNĂSTIREA SFINȚII ARHANGHELI MIHAIL ȘI GAVRIL, cu sediul în jud. Cluj, com. Geaca, sat...

MĂNĂSTIREA SFINȚII ARHANGHELI MIHAIL ȘI GAVRIL – Anunt

MĂNĂSTIREA SFINȚII ARHANGHELI MIHAIL ȘI GAVRIL, cu sediul în jud. Cluj, com. Geaca, sat...