Școala Gimnazială Specială – Centru de Resurse și Documentare privind Educația Integrată/Incluzivă, unitate de învățământ special aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, organizează expoziția „Iubind tradițiile, clădim viitorul”. Evenimentul va avea loc miercuri, 23 mai a.c., începând cu ora 10:00, la Muzeul  Etnografic al  Transilvaniei.

Expoziția cuprinde lucrări unicat, realizate manual de către elevii claselor V-VIII, pe suport de sticlă – icoane, obiecte decorative, mătase – pictură în tehnica batik, vegetal – împletituri din pănuși sau diverse fibre vegetale, ceramic – modelarea unor obiecte decorative, hârtie – lucrări de pictură, măști tradiționale și podoabe din mărgele.

De asemenea, vor fi expuse lucrările elevilor participanți la concursul ,,Mărgeluțele vesele”, concurs de podoabe din materiale reciclabile din cadrul proiectului județean ,,Reciclăm și natura o salvăm”, cuprins în Calendarul Activităților Educative Județene. Aflat la cea de-a IV-a ediție, concursul reunește lucrările a peste 200 de copii de la școlile și grădinițele din județul Cluj, dar și din țară.

Prin acest eveniment se dorește promovarea talentului și a creativității copiilor cu nevoi speciale, cultivarea sentimentului de identitate și apartenență a acestora la viața comunității și, totodată, perpetuarea tradițiilor românești.

 

Primeşte la prima oră a zilei cele mai noi ştiri din judeţul Cluj pe email!

Adresa de email:

Un serviciu oferit de către feedburner. Politica de confidenţialitate pentru abonaţi.