DSCN4806

Un medic tunisian, în vârstă de 30 de ani, rezident de la Clinica de Chirurgie Cardiovasculară din Cluj-Napoca și prietenul său, tunisian și el, au fost mușcați în această dimineață de rottweilerul medicului, în locuința celui de-al doilea din cartierul clujean Zorilor. Conform declaratiei gazdei, medicul a rămas peste noapte să doarmă la el. Aceasta a mărturisit celor de la UPU că dis de dimineață, în jurul orei șase l-a surprins pe prietenul său medic în timp ce încerca să se arunce de pe fereastra apartamentului. Printr-un efort disperat, a sărit la el ca să-l salveze, moment în care câinele medicului, care se afla cu ei în încăpere, i-a atacat pe amândoi. Cu un efort supraomenesc gazda a liniștit câinele prietenului său, a sunat la serviciul 112, iar poliția, sosită de urgență la fața locului l-a transportat pe medic, încătușat și în ținută sumară la UPU, pentru a i se acorda primele îngrijiri. La rândul său, gazda a fost adusă și ea la aceeași unitate de urgență, separat, după un interval de o jumătate de oră.

Dna director Monica Luminița Costin, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Județean Cluj a declarat, în exclusivitate pentru ClujManifest: „Azi dimineață, la ora 6.30 un echipaj de poliție a adus două persoane de sex masculin. Primul, un bărbat de 30 de ani, de origine tunisiană, rezident de chirurgie cardio-vasculară, care prezenta agitație psihomotorie, plagă gambieră, mușcătură de câine, consum de marijuana, tentativă posibilă de suicid prin defenestrare (n.n.- aruncare pe fereastră), nereușită. În serviciul UPU i s-au recoltat probe biologice și toxicologice, s-a confirmat consumul de droguri, i s-a făcut toaleta plăgii, rehidratare, monitorizare și va fi transportat pe secția de toxicologie de la Psihiatrie. Celălalt a fost adus la ora 7.00, tot tunisian, afirmativ mușcat de câine, cu o plagă mușcată gambiară. Este fără consum de droguri, conștient, orientat temporo-spațial. I s-a făcut toaleta plăgii, nu necesită internare și va fi trimis acasă. ”