Sunteti aici:SocialEvenimente cultural – artistice în județul Cluj

Evenimente cultural – artistice în județul Cluj

Publicat in data

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Cluj, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean, sprijină o serie de manifestări cultural-artistice care se desfășoară în județul Cluj joi, 17 mai a.c., respectiv vineri, 18 mai a.c.

Astfel, joi, 17 mai 2018, Consiliul Local şi Primăria comunei Iclod, alături de Asociația culturală „Dansatorii de pe Someș”, cu prilejul Anului Centenar, derulează evenimentul intitulat „Suflet de român”. Acesta va debuta la ora 12:30 la Monumentul Eroilor din faţa Bisericii Ortodoxe din centrul comunei Iclod, unde se vor depune coroane de flori din partea administraţiei locale şi a instituţiilor publice.

După-masă, de la ora 17:00, la Centrul Cultural din vecinătatea Primăriei, va avea loc un spectacol folcloric dedicat împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire. Vor evolua în fața publicului spectator Grupul „Sfântul Nicolae” al Bisericii Ortodoxe Iclod, „Dansatorii de pe Someş” şi soliştii de muzică populară Marinela Zegrean Istici, Raul Oltean, Radu Lazăr, Roxana Suciu și Diana Roman, acompaniați de „Ceteraşii de la Gherla”. Evenimentul va fi prezentat de Marinela Zegrean Istici, consultant artistic al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj.

Totodată, vineri, 18 mai 2018, la Turda, se va desfășura spectacolul aniversar „50 de ani de activitate artistică a maestrului coregraf Ioan Cuc”, eveniment organizat de Primăria și Consiliul Local Turda, alături de Casa de Cultură Turda. Manifestarea va debuta la ora 18:00, la Teatrul „Aureliu Manea” din oraș. Pe scenă vor evolua interpreții Alexandru Făgădar, Nicoleta Hădărean, Oana Vențel, Maria Lazea, Mirela Bandits și Ioana Budae, alături de Ansamblul folcloric „Datina Turdeană”.

Coregraful  Ioan Cuc s-a născut la Ceanu Mare, județul Cluj și a activat în cei 50 de ani la ansamblul „Arieşeana” – Cimentul Turda, Ansamblul „Doina” al Rei Culturae Fautores și la „Datina Turdeană” a Casei Municipale de Cultură. Are colaborări cu mai multe ansambluri folclorice din ţară și a promovat în coregrafia sa „Purtata Bătrână”, care s-a jucat pe scena festivalului Cerbul de Aur şi pe cea a Teatrului Naţional din Bucureşti. De asemenea, a obținut cu „Jocul de pe Câmpie” Marele Premiu la mai multe festivaluri de folclor.

INTRA IN DISCUTIE

Ultimele articole

Sotia patronului Nello Construct, condamnată la închisoare pentru că a bătut minori

In sfârșit, s-a facut dreptate în cazul a două familii din Turda a căror...

Manastirea Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril – 2

MĂNĂSTIREA SFINȚII ARHANGHELI MIHAIL ȘI GAVRIL, anunță publicul interesat asupra declanșării etapei de încadrare...

MĂNĂSTIREA SFINȚII ARHANGHELI MIHAIL ȘI GAVRIL – 1

MĂNĂSTIREA SFINȚII ARHANGHELI MIHAIL ȘI GAVRIL, anunță publicul interesat asupra declanșării etapei de încadrare...

Video: Politicienii bogați din Turda și legaturile lor

Turda, municipiul unde politicienii aflați la putere și familiile lor fac afaceri mega profitabile   Astăzi,...

Alte articole