sfat medical

Raportul întocmit de către responsabilii de proiectul ALOPEDI a indicat faptul că pe parcursul anului precedent au fost ajutați 11.053 de copii.

Ca o dovadă clară a utilității acestei inițiative, cea mai mare parte a apelurilor, respectiv 68,57% dintre acestea, s-au finalizat cu recomandări de tratament la domiciliu și cu comunicarea semnelor de alarmă la apariția cărora copilul necesită consult medical față în față. În acest context, beneficiile au fost multiple, atât pentru micii pacienți și pentru părinții lor, care nu au mai trebuit să se deplaseze la medicul de familie sau la spitale, cu disconfortul de rigoare, cât și pentru cabinetele medicale și camerele de gardă ale spitalelor, care au fost degrevate în acest fel de un număr semnificativ de cazuri a căror gravitate nu impunea prezentarea la medic.

De asemenea, pe parcursul anului 2018, intervenția serviciului de ambulanță a fost necesară în doar 10 cazuri.

Numărul în continuă creștere al celor care apelează la acest serviciu gratuit de sfat medical ce funcționează deja de cinci ani, reconfirmă, dacă mai era nevoie, utilitatea și eficiența lui. Toți cei care au apelat ALOPEDI au beneficiat într-un timp extrem de scurt, în mod gratuit și fără a se mai deplasa la medic, de cele mai potrivite sfaturi oferite de echipa de specialiști, în funcție de simptomatologia descrisă de părinți”, a declarat domnul Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, sub a cărui autoritate funcționează Spitalul de Urgență pentru Copii.

Cele mai frecvente motive pentru care părinții au apelat 0364-917 prin proiectul ALOPEDI au rămas și în 2018 febra, tusea și răceala comună dar și vărsăturile și diareea. Luna decembrie a fost cea mai aglomerată, în special perioada de vacanță, urmată de lunile februarie și martie.

Serviciul de sfat medical pediatric acordat telefonic prin proiectul ALOPEDI a fost utilizat şi de către locuitori din afara zonei metropolitane Cluj-Napoca, circa 45% din numărul total de apeluri provenind din București, Brașov, Constanța și Timiș. Nu în ultimul rând, 181 de apeluri au fost primite de la români aflați în afara granițelor țării.

Serviciul gratuit de sfat medical pediatric acordat telefonic ALOPEDI – 0364917 este un serviciu de telemedicină dedicat copiilor. Are adresabilitate în continuă creștere și este asigurat printr-o linie de gardă special dedicată acestuia. Evaluarea se face prin întrebări ce stabilesc gravitatea stării copilului, respectiv momentul în care copilul are nevoie de consult medical față în față. Proiectul ALOPEDI – 0364917 oferă sfaturi privind îngrijirea la domiciliu a copiilor bolnavi precum și cu privire la momentul și locul în care trebuie să se adreseze medicului pentru consult. În cazul copiilor aflați în stare gravă, este necesară apelarea serviciului 112.

În ceea ce privește perspectivele acestui serviciu de sfat medical telefonic al Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii, echipa managerială și responsabilii de proiect își propun, în primul rând, retehnologizarea acestuia, cu sprijinul oferit de către comunitatea de specialiști IT ai Clujului.

 

Primeşte la prima oră a zilei cele mai noi ştiri din judeţul Cluj pe email!

Adresa de email:

Un serviciu oferit de către feedburner. Politica de confidenţialitate pentru abonaţi.