grevă

Consilierii de probațiune din cadrul Serviciului de Probațiune (SP) CLUJ au intrat astăzi în GREVĂ GENERALĂ. Acestora li s-au alăturat angajații serviciilor de probațiune din alte 6 județe: Arad, Brașov, București, Galați, Ilfov, Timiș și Vrancea.

De asemenea, consilierii de probațiune din alte 12 județe intenționează să declanșeze la rândul lor greva generală în cursul zilei de mâine, 19 iulie 2018 (județele Alba, Botoșani, Dâmbovița, Harghita, Maramureș, Satu Mare și Sălaj) și vineri, 20 iulie 2018 (județele Argeș, Bistrița-Năsăud, Iași, Mureș și Teleorman).

Cea mai mare problemă a consilierilor de probațiune, calculul incorect al salariilor

Consilierii de probațiune protestează astfel față de nerezolvarea problemelor din sistem pe care le-au semnalat în ultimii ani către conducerea Direcției Naționale de Probațiune (DNP), respectiv a Ministerului Justiției (MJ). Problemele semnalate au culminat cu un calcul incorect al salariilor începând cu luna ianuarie 2018.

La nivel declarativ, responsabilii din DNP și MJ au recunoscut toate problemele semnalate de consilierii de probațiune, dar până în prezent nu au luat măsuri pentru soluționarea acestora. Numeroasele încercări ale angajaților de a obține rezolvarea acestor probleme pe calea dialogului au eșuat și au condus în cele din urmă la decizia acestora de a intra în grevă.

Grevă generală: Solicitările consilierilor de probațiune

Consilierii de probațiune din cadrul SP Cluj aflați în grevă solicită conducerii DNP și a MJ să procedeze de îndată la:

  1. Calcularea corectă a salariilor conform formulei de calcul stabilită de Legea cadru de salarizare unitară în sectorul bugetar și confirmată de Ministerul Muncii și Justiției Sociale;
  2. Plata efectivă a sumelor de bani rezultate din calcularea incorectă a salariilor, în baza unei formule de calcul eronate, din luna ianuarie 2018 până în prezent;
  3. Elaborarea și emiterea Ordinului Ministrului Justiției (OMJ) comun și calcularea imediată a salariului având la bază Valoarea de Referință Sectorială (VRS) de 463,5 lei, conform adresei emise de ministrul justiției în luna mai 2018, în vederea emiterii OMJ individuale cu VRS 463,5 lei;
  4. Plata efectivă a drepturilor salariale în conformitate cu OMJ individuale menționate la punctul 3;
  5. Aducerea la îndeplinire a OMJ 542/05.02.2018 prin plata efectivă a drepturilor salariale restante pentru perioada decembrie 2016 – noiembrie 2017;
  6.  Asigurarea unor condiții de muncă conforme cu legislația în vigoare, respectiv:
  • a) asigurarea paze
  • b) asigurarea personalului auxiliar (secretară, șofer etc.);
  • c) asigurarea resurselor logistice necesare desfășurării activității (rechizite, papetărie, multifuncționale, tonere etc.);
  • d) asigurarea unui sediu corespunzător numărului de consilieri de probațiune angajați, precum și numărului de persoane aflate în supraveghere;
  • e) adecvarea spațiilor la normele ISU;
  • f) asigurarea examinării medicale periodice a personalului de probațiune;
  • g) luarea măsurilor necesare pentru protejarea angajaților împotriva bolilor cu risc de contaminare pentru personalul de probațiune.
  1. Calcularea corectă a vechimii în muncă a consilierilor de probațiune conform Codului Muncii, cu toate efectele ce decurg de-aici; 8. Punerea în executare a hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile pronunțate în favoarea consilierilor de probațiune.

Pe perioada grevei, angajații Serviciului de Probațiune Cluj vor respecta legislația în vigoare și vor asigura serviciile esențiale aflate în sarcina instituției, reprezentând cel puțin o treime din activitatea normală.