Începând de astăzi, de la ora 14.00 şi până mâine seară, cea mai mare parte din ţară se va afla sub incidenţa unor atenţionări meteorologice de Cod Galben de vreme severă.

Astfel, până în această seară, la ora 23.00, în Muntenia, cea mai mare parte a Moldovei, în Transilvania, Dobrogea şi la munte, vor fi perioade de instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin vijelii, frecvente descărcări electrice, grindină şi averse torenţiale. Se pot acumula cantităţi de apă care vor depăşi 25 – 35 l/mp.

O altă atenţionare este valabilă pentru perioada 6 mai, ora 23.00 – 7 mai, ora 23.00. Potrivit acesteia, în Transilvania, Maramureş, cea mai mare parte a Moldovei şi jumătatea de nord a Munteniei vor fi averse, ce vor avea şi caracter torenţial şi se vor acumula cantităţi de apă ce pot ajunge, pe alocuri, la 50 – 60 l/mp. Aversele vor fi însoţite de descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi izolat de grindină.

Mai ales pe parcursul zilei de marţi, vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor cu rafale cuprinse în general între 55 şi 65 km/h.

Având în vedere fenomenele prognozate, efectivele MAI vor fi la datorie în toată această perioadă, pentru prevenirea şi gestionarea oricăror situaţii de urgenţă care ar putea fi cauzate de vremea nefavorabilă.

În funcţie de situaţia din teren, în judeţele în care aceste fenomene se vor manifesta cu intensitate sporită, vor fi activate grupele operative, astfel încât, în situaţia apariţiei unor situaţii de risc pentru populaţie, să poată fi asigurate, cu celeritate, toate resursele necesare intervenţiilor specifice.

Recomandăm populaţiei ca, în situaţia manifestării vântului puternic şi căderilor de grindină, să rămână în spaţii închise care le asigură protecţia şi să evite deplasarea în zone cu copaci înalţi, panouri publicitare sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâţi. De asemenea, pentru limitarea posibilelor pagube generate de vântul puternic, este necesar ca autoturismele să fie parcate în zone ferite, la distanţă faţă de copaci sau stâlpi de electricitate.

În zonele montane, dar şi în Transilvania şi Subcarpaţii Moldovei, precipitaţiile se vor transforma treptat în lapoviţă şi ninsoare, iar la altitudini de peste 1.500 m vântul va avea intensificări de peste 70 – 80 km/h spulberând zăpada.

Pentru evitarea situaţiilor extreme ce pot pune în pericol viaţa şi sănătatea populaţiei, le recomandăm celor care pornesc la drum în zonele montane să se informeze asupra traseelor pe care le au de parcurs şi să aibă autovehiculul echipat corespunzător pentru circulaţia în condiţii de iarnă.

Conducerea Ministerului Afacerilor Interne este în legătură permanentă cu Centrul Naţional de Conducere Integrată, care monitorizează situaţia la nivel naţional, asigurând coordonarea şi necesarul de resurse pentru misiunile în desfăşurare.

Informaţii despre modul de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obţinute prin intermediul aplicaţiei DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store şi AppStore.