Inspectoratul General pentru Imigrari

Polițiștii de imigrări din Cluj, în urma unei acțiuni întreprinse, au depistat un cetățean străin, cu ședere ilegală. A fost emisă o decizie de returnare prin care străinul este obligat să părăsească teritoriul României, iar pe numele său a fost instituit consemn de nepermitere a intrării în ţară pe o perioadă de 2 ani. A fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei.

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări Cluj au desfăşurat, la data de 15 iunie a.c., un control cu forţe proprii în scopul combaterii şederii ilegale a cetăţenilor străini, pe raza de competenţă.

Astfel, în cadrul activităţilor întreprinse, a fost depistat un bărbat de 29 de ani, din Pakistan, care nu mai avea drept de ședere pe teritoriul României.

Urmare a celor constatate, străinul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1000 de lei și, totodată, polițiștii de imigrări au emis pe numele acestuia o decizie de returnare, prin care este obligat să părăsească teritoriul ţării în cel mult 15 zile, conform O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România cu completările şi modificările ulterioare.

De asemenea, la ieşirea din ţară, pe numele cetățeanului străin, va fi instituit consemnul de nepermitere a intrării în România, pentru o perioadă de 2 ani.

Inspectoratul General pentru Imigrări, prin structurile sale teritoriale, continuă desfăşurarea unor astfel de acţiuni, pentru prevenirea şi combaterea şederii ilegale, solicitând cetăţenilor străini să acorde interes reglementării legale a dreptului de şedere pe teritoriul României.

***

Contăm pe respectul cetăţenilor faţă de legislaţia în domeniul imigraţiei şi îi invităm să ne contacteze pentru orice aspect referitor la aplicarea prevederilor legale în domeniu, la tel./fax  0264 – 555656 sau utilizând căsuţa serviciului poştal electronic cj.igi@mai.gov.ro.

De asemenea, invităm cetăţenii străini şi europeni să viziteze pagina web a Inspectoratului General pentru Imigrări, www.igi.mai.gov.ro, prin intermediul căreia au posibilitatea să se informeze (inclusiv în engleză și franceză) cu privire la prevederile legale, documentele necesare pentru prelungirea dreptului de ședere temporară în România, precum şi posibilitatea de a înregistra on-line cererea de prelungire a dreptului de şedere temporară sau de înregistrare a rezidenţei în România, utilizând aplicația www.portaligi.mai.gov.ro.

 

Primeşte la prima oră a zilei cele mai noi ştiri din judeţul Cluj pe email!

Adresa de email:

Un serviciu oferit de către feedburner. Politica de confidenţialitate pentru abonaţi.