scurtmetraje

Cele mai bune scurtmetraje din ultimul an vor fi prezentate în cadrul Nuits en Or. Programul inițiat de Académie des César, ajunge pentru prima oară în România.

Timp de trei zile, din 22 în 24 septembrie, scurtmetraje având în palmares prestigioase premii precum Oscar, Goya, Bafta sau Magritte vor rula la cinema Victoria.

Toate filmele sunt subtitrate în limba română.

Clujul este unul dintre cele 16 orașe europene incluse anul acesta în Nuits en Or.

În selecția din 2018 au fost incluse 33 de scurtmetraje, fiecare dintre ele premiate de către academiile de film din țara de origine a producției sau în cele mai importante competiții naționale dedicate cinematografiei.

Prima seară la Nuits en Or programează, începând cu ora 17:30, respectiv 20:00, două calupuri distincte de scurtmetraje.

Printre ele, câștigătorul premiului David di Donatello al Academiei Italiene de Film, Bismillah, povestea unei fetițe emigrante aflată ilegal în Italia, Scris/Nescris al regizorului Adrian Silișteanu, câștigătorul #Gopo2018 dar și al unei nominalizări pentru cel mai bun scurtmetraj european, și The Silent Child, scurtmetrajul inspirat din fapte reale pentru care regizorul Chris Overton a fost răsplătit anul acesta cu premiul Oscar.

Duminică, 23 septembrie, la același cinema Victoria, proiecțiile vor începe la ora 17:30

Cinefilii au șansa de a vedea în premieră scurtmetraje din zone cinematografice mai puțin explorate de publicul românesc. Producții din Senegal, Islanda, Lituania. Va rula câștigătorul Premiului Academiei de Film Hellenic 2018, filmul Copa-Loca (r. Christos Massalas). De asemenea, cel mai bun scurtmentraj elvețian al anului, Facing Mecca de Jan-Eric Mack.

Ultima seară include nu mai puțin de 11 scurtmetraje, programate în două programe, de la ora 17:30, respectiv 20:00.

De neratat, Madre (r. Rodrigo Sorogoyen), care în doar 18 minute reușește să stârnească în spectator cele mai mari temeri ale unui părinte. Animația câștigătoare a premiului Lola 2017, Pix (r. Sophie Linnenbaum). Cowboy Dave, un fals Western excelent realizat de Colin O’Toole care i-a și adus acestuia un premiu BAFTA.

Biletele pentru proiecțiile din cadrul Nuits en Or costă 13 lei pentru un calup de scurtmetraje, exitând și varianta de pachet la 30 de lei pentru trei calupuri distincte. Acestea pot fi achiziționate de pe site-ul www.cinemavictoria.ro

 

Primeşte la prima oră a zilei cele mai noi ştiri din judeţul Cluj pe email!

Adresa de email:

Un serviciu oferit de către feedburner. Politica de confidenţialitate pentru abonaţi.