CEDO

CEDO obligă România să acorde despăgubiri în valoare de 23.000 de eurodupă o intervenție a poliției în comunitatea de romi de la Pata Rât. Doi bărbați vor fi despăgubiți după o acțiune a poliției din 2005. Unul dintre bărbați a fost aruncat la pământ, iar altul lovit cu un baston.

Potrivit deciziei CEDO, Poliția este acuzată că a folosit ”forța excesivă și nejustificată” în cazul a doi romi suspectați de furt.

”Cazul privește două intervenții ale Poliției în comunitatea de romi de la Pata Rât pentru identificarea unor persoane suspectate de furt. CEDO a găsit că folosirea forței de către Poliție împotriva lui Augustin Lingurar și Trandafir Lăcătuş a fost excesivă și nejustificată în acele circumstanțe. Dl. Lingurar a fost aruncat la pământ de un polițist, iar dl. Lăcătuș a fost lovit cu un baston. Deși nu a opus rezistență și a fost imobilizat de doi polițiști. Curtea consideră că aceste acte de violență au fost menite să dea naștere la sentimente de frică și inferioritate și de a umili. Nicio investigație nu a fost declanșată de autorități pentru a se verifica dacă acțiunile poliției reclamate de cei doi au fost necesare având în vedere comportamentul lor sau posibila rezistență”, se arată în decizie, potrivit MEDIAFAX.

Reprezentanții CEDO au subliniat că cercetările în cazul sesizărilor legate de intervenția, considerată rasistă de către Augustin Lingurar, au durat peste 8 ani, iar Curtea consideră că acestea nu au fost suficient de detaliate.

”În cursul anului 2005, poliția a primit un număr ridicat de plângeri legate de furturi. A fost organizată o intervenție în comunitatea de la Pata Rât în 5 noiembrie 2005. Polițiștii au recuperat mai multe obiecte furate și au efectuat două arestări. Ca rezultat al descoperirii bunurilor furate și al suspiciunilor legate de alte persoane implicate, IPJ Cluj a aprobat o razie de amploare la Pata Rât în 8 noiembrie 2005, care a început la ora 6 și s-a încheiat la ora 10. Reclamanții au refuzat să își părăsească locuințele și au fost evacuați cu forța”, se mai arată în decizia CEDO.

În 21 decembrie 2005, Augustin Lingurar, Trandafir Lăcătuș și Minerva Covaci au depus o plângere față de intervenția polițiștilor și jandarmilor, acuzându-i de abateri, violență verbală, atac, amenințări și distrugere prin foc, dar au pierdut atât la Curtea de Apel Cluj, cât și la Curtea de Apel Oradea, astfel că în 18 decembrie 2014 au chemat statul român în judecată la CEDO.

Citește și:

Multă literatură, nicio despăgubire pentru ilegaliştii de pe Coastei

 

Primeşte la prima oră a zilei cele mai noi ştiri din judeţul Cluj pe email!

Adresa de email:

Un serviciu oferit de către feedburner. Politica de confidenţialitate pentru abonaţi.