Poliţiştii, lucrătorii de penitenciare şi rezerviştii militari anunță proteste în stradă. Ei cer condiţii de lucru mai bune şi o salarizare echitabilă pentru personalul în activitate şi încetarea discriminării pensionarilor militari

În data de 7 februarie 2019, începând cu ora 09.00, ofiţeri şi agenţi de poliţie şi penitenciare alături de rezervişti militari protestează în faţa sediului Ministerului Administraţiei şi Internelor şi, începând cu ora 12.00, la sediul Ministerului Justiţiei împotriva inechităţilor salariale şi a discriminării pensionarilor militari. În data de 8 februarie 2019, începând cu ora 08.30, protestul continuă la Parlament.

Salariile personalului din sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională au fost îngheţate prin ordonanţe de urgenţă care au suspendat în mod repetat aplicarea legii cadru de salarizare a personalului plătit din fonduri publice (L153/2017) şi care au dezechilibrat acest pretins cadru unitar al salarizării în sectorul public prin discriminarea acestui domeniu de activitate.

Printr-o scamatorie legislativă (OUG 59/2017), pensiile militare au fost reduse cu peste 30%, fiind eliminate de facto drepturi obţinute în vederea pensionării: Semnul onorific „În Serviciul Patriei” (L574/2004), majorarea pentru fiecare an peste vechimea în serviciu minimă necesară pentru pensionare (L223/2015, art. 29 lit b) şi contribuţia individuală suplimentară la pensie (L223/2015, art. 108).

Pentru personalul în activitate din sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională alocaţiile bugetare aferente îmbunătăţirii condiţiilor de lucru şi asigurării dotărilor şi logisticii s-au redus continuu, pentru personalul din penitenciare acestea fiind de 3 ori mai mici în 2019 faţă de 2017 în pofida faptului că bugetul instituţiei a avut un trend crescător.