209943_3012Cârpeli de zeci de milioane de euro sau aeroport nou? Aeroport internaţional nou în Floreşti.

Primarul comunei Floreşti, Horia Şulea, propune o soluţie radicală, dar perfect viabilă în controversa legată de dezvoltarea Aeroportului Internaţional Cluj şi crearea unei piste care să corespundă normelor actuale din transportul aerian.

Concret, Şulea propune realizarea unui aeroport nou , pe terenul de lângă Someş, de la Poligon spre Gilău. Potrivit ftr.ro, terenul este suficient de mare pentru două piste de 3,5 kilometri şi infrastructura necesară, iar zona se află pe culoarul actual de zbor. Avantajele locaţiei ar fi proximitatea faţă de  nodul de autostradă, infrastructura reprezentată de E60 şi magistrala de cale ferată către Vest şi condiţiile climaterice: în zonă e mult mai puţină ceaţă. Nu în ultimul rând trebuie notat faptul că există deja un proiect de autostradă urbană, Autostrada A3-Cluj Napoca, şosea expres ce ar trece prin zonă. De asemenea, s-ar putea crea un helioport şi un sediu adecvat pentru aeroclubul Traian Dârjan, în prezent aflat la Dezmir. Poligonul care se află în apropierea locaţiei propuse, ca de altfel şi unităţile militare din Floreşti  sunt în curs de dezfacetare, iar în noul Plan Urbanistic General terenul poligonului este cuprins în intravilan. Mai mult, s-ar putea chiar relua proiectul de creare în zonă a unui Parc Tetarom, idee din vehiculată din 2007.

Backround

În lipsa unei piste de 3.500 metri, care să asigure accesul avioanelor cargo de mari dimensiuni, aeroportul, în ciuda eforturilor conducerii, Aeroportul Internaţional Cluj Napoca, punct economic strategic în zonă, rămâne unul second hand. Nu este finalizată nici măcar pista de „2100”, parte integrantă a proiectului pistei de „3500”, proiect total care a dus deja la o suplimentare cu 20% a costurilor iniţiale. Deocamdată a fost alocată de la Guvern către Administraţia Naţională Apele Române suma de un milion de euro pentru devierea Someșului. Numai că în vederea realizării pistei de “2100”. Lucrările vor dura un an şi jumătate-doi, iar abia apoi se va lua în discuţie pista de 3500. În condiţiile în care pista de 3500 va fi finalizată în 7+8 ani nu e exclus ca la vremea respectivă ea să nu mai corespundă standardelor internaţionale pentru transport aerian cargo greu.

Şi, oricum, pista de “3500” nu are loc de Centura Apahida, aşa că se ia în calcul modificarea Centurii (tăierea Centurii sau coborârea sa-o cheltuială de 10 milioane euro) sau modificarea pistei de 3500 (rocada capăt/început)- o soluţie care nu e tocmai pe placul conducerii aeroportului.

Monica Petrache

 

 

Primeşte la prima oră a zilei cele mai noi ştiri din judeţul Cluj pe email!

Adresa de email:

Un serviciu oferit de către feedburner. Politica de confidenţialitate pentru abonaţi.