cresa

De astăzi s-a dat în folosință creșa de pe strada Donath. Aceasta are 90 de locuri, iar valoarea lucrărilor a fost de peste 4 milioane de lei.

”Am pus la dispoziția clujenilor o altă creșă. Având în vedere numărul în creștere de cereri, primăria vine în ajutorul clujenilor și suplimentează numărul de locuri. De asemenea, în momentul de față se mai află în lucru creșa de pe strada Grigore Alexandrescu, ce va fi dată în folosință în anul următor, tot cu 90 de locuri. Avem în validare la ANAP documentația pentru o nouă creșă pe strada Meziat, cu alte 90 de locuri. Țintem cont de nevoile Clujului. Am avut o discuție preliminară și cu primarii din zona metropolitană pentru a crea creșe și grădinițe în comunele limitrofe. Am găsit deschidere la primarii din Florești, Apahida sau Baciu, astfel încât să putem regla la nivelul zonei metropolitane această nevoie crescândă de creșă”, a declarat primarul Emil Boc.

De asemenea, dacă legislația națională se va modifica, primăria va acorda sprijin financiar familiilor care au copii la creșele private.

”Sperăm să se poată modifica legea, deoarece a fost o inițiatvi foarte bună de a putea acorda sprijin financiar pentru părinții care sunt nevoiți să apeleze la creșe private. Deocamdată primăria nu poate să adopte un asemenea proiect până nu se modifică legislația națională. Sper ca parlamentarii să o facă pentru ca Primăria, în limita resurselor financiare să poată acorda subvenții”, a menționat Boc.