Asociaţia Produs de Cluj, entitate care funcţionează sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, a aniversat la Câmpia Turzii a 75-a ediţie a târgurilor dedicate producătorilor şi artizanilor. Deoarece evenimentul a coincis cu Ziua Internaţională a Copilului, activităţile desfăşurate în târg au fost unele dedicate special celor mici.

Nu exagerăm dacă spunem că anul acesta municipiul Câmpia Turzii a fost capitala copilăriei. Împreună cu autorităţile locale şi cu o serie de instituţii ale statului am reuşit să le dăm celor mici ocazia de a deveni, chiar şi numai pentru câteva minute, poliţişti, militari, ambulanţieri, pompieri salvatori, bucătari sau artişti. Concomitent, copiii au avut ocazia de a se bucura de ziua lor urmărind demonstraţiile organizate de jandarmerie şi poliţie, s-au distrat la spectacolele de păpuşi şi magie şi au profitat din plin de tot ceea ce Târgul Produs de Cluj oferă vizitatorilor. Evenimentul de la Câmpia Turzii a fost un bun exemplu de colaborare între autorităţile administraţiei locale şi instituţiile specializate ale statului şi, totodată, o ocazie pentru cetăţeni de a cunoaşte oamenii care asigură ordinea şi liniştea publică, care sunt pregătiţi să ne apere sau să ne ajute la nevoie, în alt mediu decât cel obişnuit„, a declarat domnul Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj.

            Ca de obicei, la târgul de la Câmpia Turzii au fost prezenţi artizani şi mici fermieri clujeni care au expus pe standurile Asociaţiei Produs de Cluj preparate şi articole îndrăgite de copii, de la turtă dulce, ciocolată şi prăjituri de casă, la jucării lucrate de mână, bijuterii, costume populare, ceramică, obiecte de marochinărie, miere de albine, sucuri şi lavandă.

            La evenimentele desfăşurate în cele trei zile, organizate în parteneriat cu Primăria şi Consiliul Local Câmpia Turzii, au participat și instituții precum Jandarmeria Română, Poliţia Locală şi cea naţională, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Serviciul de Ambulanţă şi Armata.

 

Primeşte la prima oră a zilei cele mai noi ştiri din judeţul Cluj pe email!

Adresa de email:

Un serviciu oferit de către feedburner. Politica de confidenţialitate pentru abonaţi.