fructe si legume

Cea de-a VI-a ediție a târgului ,,Zilele Recoltei”, manifestare organizată de Asociația Produs de Cluj, a însemnat peste 600 de tone de fructe și legume vândute, 18 ore de spectacole folclorice de înaltă ținută, precum și zeci de mii de vizitatori.

La fel ca în anii trecuţi, ne-am implicat total pentru a da clujenilor un eveniment de ţinută, un loc în care să aibă ocazia de a-şi face proviziile pentru iarnă, dar şi unul în care familiile sau grupurile de prieteni să se relaxeze. Zeci de producători, meşteri populari, artişti şi ansambluri folclorice au colaborat pentru a face din sărbătoarea recoltei la Cluj-Napoca un eveniment memorabil. Cred că succesul manifestărilor dedicate comunităţilor locale este strâns legat de colaborarea dintre autorităţile administraţiei publice locale, motiv care situează Clujul pe un loc fruntaş”, a declarat Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj”.

La ediţia din acest an a Zilelor Recoltei, care a însemnat şi al 80-lea târg organizat de Asociaţia Produs de Cluj, au participat peste 200 de expozanţi, producători de legume – fructe, lactate, uleiuri presate la rece, dulceţuri şi conserve. Lor li s-au alăturat artizanii clujeni, care au oferit cunoscătorilor costume populare, bijuterii lucrate manual, obiecte din lemn şi lavandă.

Vezi și Ziua Mondială Alzheimer, marcată la Cluj-Napoca și Dej

 

Primeşte la prima oră a zilei cele mai noi ştiri din judeţul Cluj pe email!

Adresa de email:

Un serviciu oferit de către feedburner. Politica de confidenţialitate pentru abonaţi.