Îmi sfărmam creierii ce mai pot sa fac. Când primeşti bucăţi în continuu, te doare sufletul de „U”-ist. Nici nu mai ştiu care dă peste noi cu mojicia. Încep să fie mulţi. Primarul Boc, sau consilierul Adrian Popa, sluga lui Paszkany, care ne batjocoreşte pe unde îl apucă. Cuplurile Walter-Mărginean, Paskany-Mureşan. Ăştia lucrează împreună. Unde-s mulţi, ca ei, putoarea creşte. Mă gândesc cam o dată pe zi să ies din peisaj, să vegetez complet. Să plec cât văd cu ochii din reţeta asta de mămăligă… Când eram eu mai deprimat din cauze de ambient, taman văd pe facebook o poză. Un militar român din Irak sau Afganistan, deduc după relieful din spatele lui, ţine mândru deasupra capului un fular cu „U”. Faţa mi-e cunoscută, caut prin memorie… L-oi fi văzut pe la meciuri… La un moment dat, când nici nu mă mai gândeam la el, mi-am amintit. Chestie de subconştient. Pe „afgan” îl cheamă Casian, eram amici pe vremuri, când lucra la Garnizoană. Ieşeam, uneori, la câte o povestioară. Băiat bun. L-am cunoscut, prin anii ’90, în tribune pe „Moina”.

   Nu l-am mai întâlnit de vreo zece ani. Dacă nu mai mult. Nu mai contează. Îi trimit pe această cale un mesaj. Îl implor! Frate Casian, când vii de- acolo, adă o bazooka, un TAB şi multă muniţie. Avem de lucru cu aştia p-aci. Talibanii, care ne minează pe noi, sunt mai parşivi decât ăia nisipoşii… Apropo, am nişte „ţinte piept” foarte bine realizate. Să spui ce preferi! Un porc, un chel, o piticanie, un deal… Avem de toate! Măcar ţintele alea de carton să le ciuruim într-o veselie.

Uite că mi-am înseninat ziua!

(Textele şi grafica din „Cronica pârâciosului” aparţin cititorilor. În consecinţă, trebuie considerate pamflet, atât de cititori cât şi de eventualii judecători nervoşi şi supăraţi pe viaţă, şi pe ambientul internautic înconjurător.)

casian