casaboema.com

Se redeschid restaurantele de la 1 septembrie

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat joi Hotărârea numărul 43 care prevede redeschiderea restaurantelor și cafenelelor  începând cu data de 1 septembrie 2020

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a propus printr-o hotărâre adoptată joi seara “redeschiderea începând cu data de 1 septembrie 2020 a restaurantelor şi cafenelelor în interiorul clădirilor, inclusiv în cazul unităţilor de cazare, în judeţele unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori”.

În hotărâre se propune “limitarea la nivel naţional a programului de funcţionare a teraselor între orele 06,00-24,00” şi, respectiv, “creşterea numărului de persoane care pot participa la evenimente private la 50 în spaţiu închis, respectiv 100 în spaţiu deschis”

În ceea ce privește cluburile și discotecile, acestea rămân închise.

Totodată, Comitetul propune și redeschiderea muzeelor, cinematografelor și teatrelor în județele care au sub 1,5 cazuri de Covid la mia de locuitori.

Prevederile esențiale cuprinse în hotărâre:

– redeschiderea începând cu data de 1 septembrie 2020 a restaurantelor și cafenelelor în interiorul clădirilor, inclusiv în cazul unităților de cazare, în județele unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori;
– limitarea la nivel național a programului de funcționare a teraselor între orele 06.00-24.00;
– creșterea numărului de persoane care pot participa la evenimente private la 50 în spațiu închis, respectiv 100 în spațiu deschis;

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare

Adaugati comentarii