Sărbătoarea Fiii satului la Nadășu și Șardu

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, instituție de cultură care funcționează în subordinea Consiliului Județean Cluj, împreună cu primăriile și consiliile locale ale comunelor Izvorul Crișului și Sînpaul, respectiv Parohia Ortodoxă Nadășu, invită publicul iubitor de folclor în acest sfârșit de săptămână la sărbătoarea FIII SATULUI.

Sărbătoarea FIII SATULUI NADĂȘU

Sub deviza „Hai să fim cu toții acasă, într-o zi!” se va desfășura, duminică, prima ediție a sărbătorii FIII SATULUI NADĂȘU, invitația, făcută cu căldură, de autoritățile satului, ne cheamă să participăm la un program emoționant. Ne vom întâlni în rugăciune la Sfânta Liturghie de la orele 09.30, iar de la ora 16.00 la un frumos spectacol de muzică populară și voie bună. Program: 09.00 – Primirea invitaților, 09:30 – Sfânta Liturghie, 12:30 – Sfințire Troiță. Începând cu ora 16.00 se va derula un spectacol folcloric la care vor participa următorii invitați: Ansamblul de dansuri populare DOR CLUJEAN, Grupul vocal folcloric de la BUCEA, Grupul vocal folcloric IZVOARE, FLORIN CIORTE (instrumental), MARIANA SUCIU, VIORICA BRÂNDUȘAN LUPO și MARIAN LUPO.

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiționale Cluj va oferi publicului prezent la manifestare un spectacol folcloric susținut de: Grupul vocal  folcloric JUNII VLADESEI DIN HUEDIN, Corul Parohiei Ortodoxe CORNEȘTI și interpreții de muzică tradițională ANTONIU RUSU, DELIA ROSCA, CATINCA TAMAS, SORINA LĂPUȘTE, FLORIAN ROŞAN, MARIANA MORCAN, MARINELA ZEGREAN ISTICI și IOAN MERCA – instrumental.

FIII SATULUI ȘARDU

Sărbătoarea va debuta duminică, 31 iulie 2016, ora 15.00. Începând cu ora 15.30 până la ora 20.30 se va desfășura un frumos spectacol folcloric la care sunt invitați îndrăgiții interpreți de muzică populară: RALUCA DENISA DELEAN, SIMONA CUCURUZAN, LENUȚA FILIPOI, MARIAN DASCĂL, DOLFINA AȘTILEAN, CRISTINA BELDEAN-MOȘUȚAN, FLORIAN ROȘAN, MARIA GOLBAN ȘOMLEA, CIPRIAN ȘI MIHAELA ISTRATE. De asemeni va urca pe scenă ansamblul folcloric „RAPSODIA SOMEȘANĂ” cu interpreții: ANDREEA ANTAL, ANGELA NISTOR, VOICHITA NAGHI și IOAN MERCA. Conducerea muzicală va fi asigurată de RADU SĂMĂRTEAN, intructori coregrafi ai ansamblui sunt ILIE LUNG și VICTOR POP. La ora 20.30  MĂDĂLINA DANCIU  va susține un recital muzică ușoară. Întregul spectacol va fi prezentat de cunoscuta solistă MARIA GOLBAN ȘOMLEA.

 

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare

Adaugati comentarii