Deşi poate suna industrial şi înfricoşător, suntem, totuşi pe tărâmul verde şi sănătos al plantelor, cu efectele lor binefăcătoare în lupta cu cea mai crudă boală, cancerul, deşi s-ar putea să mă contrazică mulţi. Dar înainte să dezbatem, vom lămuri prima problemă.

Ce sunt substanțele fitochimice și ce rol au în lupta cu cancerul?

Substanțele fitochimice sunt elemente biologice active din plante care sunt utile organismului uman şi prin conţinutul lor nu aduc doar aromă şi culoare, ci și măresc rezistența naturală în faţa bolilor.
Nu spun un lucru nou, dar trebuie să reamintesc faptul că numeroasele diete alcătuite din cereale, legume, fructe și verdețuri sunt un real sprijin în prevenirea a numeroase afecţiuni.

Cancerul, hipertensiunea arterială, afecţiunile cardiace și diabetul au un impact scăzut atunci când cei suferinzi decid să apeleze la un regim alimentar din care fac parte produsele cu un conţinut redus de proteine animale, compensat de aportul ridicat al fibrelor, vitaminelor şi mineralelor vegetale. De fapt, primul lucru pe care un medic îl spune pacientului, după stabilirea unui diagnostic este regimul alimentar. Şi nu degeaba.

Cea mai importantă componentă cu un rol important în prevenirea acestor boli sunt antioxidanții şi unele enzime, alături de minerale și vitamine.

Orice produs alimentar sănătos – legume, fructe, cereale, verdețuri, miere şi alte produse ale stupului, precum polenul, lăptişorul de matcă, păstura – conțin și alte elemente chimice utile. Este vorba de diverşi nutrienți care intervin şi ajută organismul în efortul său de combatere a cancerului și celorlalte afecţiuni amintite, iar uneori chiar în anihilarea stadiile incipiente ale acestor boli grave. Altfel spus, substanțele chimice utile din plante, adică substanțele fitochimice pot distruge o celulă cancerigenă înainte ca aceasta să producă pagube organismului sau să se multiplice.

Cercetările din acest domeniul dau exemplul substanțelor saponine conţinut de boabele de linte, soia, năut sau fasole roșie, care au capacitatea de a preveni proliferarea celulelor canceroase. Lor li se adaugă indolii, pe care îi găsim în varză și conopidă. Ei stimulează creşterea imunitatea și accelerează eliminarea toxinelor.

Soia conține aproximativ 40% protide, în timp ce carnea are între 15-20% doar. În plus în soia găsim toți aminoacizii esențiali, cum sunt lizina, glutamina, triptofanul, găsim lipide, glucide, săruri minerale, precum calciu, fier, fosfor, magneziu, potasiu, sodiu, sulf. Tot în soia vom găsi enzime, lecitine, rezine, ceruri, vitaminele A, B1, B2, C, D, E, fitohormoni și lecitină.

Genisteina, cum e cea conţinută de soia este un fitoestrogen, a cărui efect este similar celui hormonal. Mai exact, este un izoflavonoid despre care, însă nu se știe sigur dacă stimulează sau încetineşte multiplicarea celulelor canceroase.

Rata mai scăzută a cancerului de prostată și a tumorile maligne de sân din ţările asiatice, unde soia este consumată în mod constant ne-ar putea face să punem în aceeaşi ecuaţie cele două elemente, însă trebui să avem în vedere şi răspunsul diferit la aceiaşi stimuli între caucazieni şi asiatici. De asemenea, nivelul de absorbție a ingredintelor conţinute de soia este condiţionată de anumite elemente.

Dar ceea ce diferă flagrant este modalitatea naturală de consum a soiei în Asia, spre deosebire de produsele concentrate, prelucrate în manieră industrială, prin spălare acidă în bazine de aluminiu și uscare la temperaturi ridicate, pentru a se utiliza apoi sub formă de batoane energizante şi alte forme ambalate, foarte îndepărtate de bobul de soia şi valenţele sale naturale.

Pe acelaşi continent, unde soia este consumată de mii de ani, incidenţa patologiilor cardiacce și cele neoplazice este extrem de scăzută. Soia este un aliment tradițional în China, iar infarctul de miocard acolo este de 10 ori mai rar decât în America. Japonezii consumă soia pe plan național şi sunt cunoscuţi pentru longevitate şi vitalitate. Studii aprofundate şi documentate au demonstrat că că neoplaziile de sân, prostată, colon ori chiar de plămân sunt mult mai rare în cazulconsumatorilor constanţi de soia.

Măsura este cuvântul de ordine, căci nici consumul în exces de soia nu este benefic, mai ales copiilor. O prea mmare cantitate de soia poate provoca dezechilibre hormonale, chiar afecta buna funcționare a tiroidei sau poate produce unele probleme digestive, legate de asimilarea proteinelor în exces.

Alături de genisteină şi glicetină, soia conţine un alt izoflavonoid, numit daidzein, mult mai puternic decât genisteina. Daidzein este transformat într-un compus puternic izoflavon în intestin, mai ales în cazul vegetarienilor. Consumul îndelungat al produselor din soia poate determina schimbarea florei intestinale bacteriene din intestin.

Veţi întreba la ce sunt bune izoflavonoidele. Ei bine, ele măresc flexibilitatea vaselor sanguine și stimulează scăderea colesterolului rău din organism, prevenind depunerea lui pe vasele sanguine, ceea ce face ca rata afecțiunilor cardiovasculare să fie scăzută acolo unde consumul de soia în formă naturală este constant şi semnificativ.
Datorită structurii asemănătoare estrogenilor, izoflavonoidele din soia reduc simptomele apărute după instalarea menopauzei, când scade nivelul de estrogeni, iar substanțele conţinute de soia compensează lipsa lor.

Dacă aceste substanţe fitochimice sunt naturale totul este în ordine, dar situaţia se schimbă atunci când avem de-a face cu produse sintetice, mai greu de identificat în produse puternic prelucrate. De exemplu genistein pur produs sintetic se pare că determină dezvoltarea cancerului de sân şi, prin urmare, nu trebuie să ajungă la cei suspecţi de această boală sau care au rude ce au suferit de cancer.

Aşadar, atenţie la substanțele fitochimice obținute din legume, dar sub formă de produse concentrate ori suplimente alimentare. Acestea nu numai că nu pot înlocui o dietă alcătuită din plante proaspete, din fructe, cereale și legume, dar pot fi chiar dăunătoare, atunci când în compoziţia lor intră substanţe de sinteză.

Nu fac aici procesul suplimentelor alimentare, spun doar că unele pot conţine doar anumite substanțe fitochimice, fără a avea controlul asupra sursei lor, în stimp ce o dietă bazată pe un cumul de nutrienți din produse proaspete, va aaduce aportul dorit de vitamine, minerale, enzime şi alte substanțe active folositoare în menținerii sănătății.

Alice Valeria Micu