Peste 100.000 cetățeni străini au primit drept de ședere legală pe teritorilul României doar în primul semestru al acestui an. Conform Inspectoratului General pentru Imigrări mai mult de jumătate sunt din state dinafara Uniunii Europene.

Principalele scopuri declarate pentru care străinii şi-au stabilit reşedinţa pe teritoriul României, sunt reîntregirea familiei, membrii de familie ai cetăţenilor români, educaţie, angajare în muncă sau stabilire permanentă pe teritoriul ţării noastre.

Cetățenii străini preferă judeţele dezvoltate din punct de vedere economic sau centrele universitare, așa că, majoritatea ajung la Bucureşti şi în judeţele Timiş, Iaşi, Cluj şi Ilfov.

Totodată, datele statistice reflectă faptul că România îşi păstrează statutul de ţară ţintă pentru cetăţenii străini care imigrează cu consecvenţă în ţara noastră. Astfel, cei mai mulţi străini înregistraţi din state terţe sunt din Moldova, Turcia şi China iar din state membre UE, din Italia, Germania şi Franţa.

Pentru străinii aflaţi în situaţii ilegale au fost emise în primul semestru nu mai puțin de 900 decizii de returnare de pe teritoriul României, iar 86 de cetăţeni străini au fost îndepărtaţi sub escortă din țară. Străinii returnaţi au fost depistaţi în 18 judeţe din România, majoritatea în Bucureşti, Arad şi Timiş.

În  domeniul azilului, s-a înregistrat o creştere cu 12 procente faţă de anul 2014, menţinându-se trendul multianual ascendent. Cei mai mulţi solicitanţi de azil provin din Siria, Afganistan şi Irak.