Primarul din Cojocna contestă ordinul prefectului prin care își pierde mandatul

Prefectul județului Cluj, Gheorghe Vușcan a emis ordinul prin care se dispune încetarea mandatului primarului localității Cojocna, Teodor Bucur.

Oridnul prefectului vine ca urmare a Legii statutului aleşilor locali, care stabileşte că “încetează de drept calitatea de primar în cazul condamnării, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate”.

Teodor Bucur a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru infracțiunea de complicitate la înșelăciune, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, într-un caz de fraudare a bugetului Casei de Pensii.

Bucur s-a arătat surprins de decizia prefectului și consideră că a fost comis un abuz, urmând să se adreseze intanței pentru anularea acestui ordin.

Mai jos aveți declarați primarului Teodor Bucur

Am aflat cu stupoare din articolele de presa, ca domnul  Prefect Vuscan Gheorghe, ar fi dispus printr-un ordin incetarea mandatului de primar al subsemnatului Bucur Teodor, din calitatea de primar al comunei Cojocna.

In situatia in care, cele afirmate in articolele de presa se dovedesc a fi reale, ma vad obligat sa aduc anumite lamuriri in ceea ce priveste situatia data.

Am fost condamnat in cursul lunii februarie a anului 2014, de Curtea de Apel Cluj. Prin aceeasi decizie, nu mi-au fost suspendate drepturile electorale, respectiv dreptul de a alege sau de a fi ales in autoritatile publice.

In aceasta situatie, in mod corect autoritatea electorala, in conformitate cu dispozitiile legale in vigoare, mi-au admis cererera de a candida pentru functia de primar al comunei Cojocna.

La alegerile din data de 05 iunie 2016, am fost votat in functia de primar al comunei Cojocna. Ulterior Judecatoria Cluj-Napoca, prin sentinta civila nr 6848/CC/2016, pronuntata in dosar nr 10629/211/2016,  a constatat ca subsemnatul sunt primarul comunei Cojocna. In continuare am fost investit, in calitate de primar al acestei comune in conformitate cu legea 215/2001, in prezenta reprezentantei domnului prefect.

Fata de aceatsa situatie, este evident ca presupusul ordin de incetare inainte de termen a mandatului subsemnatului, este evident nelegal si abuziv.

Dispozitia legala, care ar permite domnului prefect sa constate incetata calitatea de primar, se refera doar la condamnarile definitive pronuntate, in timpul mandatului, ceea ce in prezenta situatie nu este cazul. Intr-adevar legea 393/2004 a statutul alesilor locali, prevede in art 15, ca in caz de condamnare definitiva mandatul primarului inceteaza inainte de termen. Legea se refera insa, la condamnarile din timpul mandatului. Curtea Constitutionala nu a adus nicio noutate in acest sens (a se vedea cazul dl primar Cuc Gheorghe, care a fost demis in urma unei condamnari din timpul mandatului, respectiv data de noiembrie 2012) Problema de drept care a fost dezbatuta de Curtea Constitutionala se referea doar la faptul ca nu este nicio distinctie intre condamnarile cu suspendare sau cu executare. In cazul subsemnatului problema de drept care se pune se refera la momentul condamnarii.

In cazul in care domnul prefect a incalcat dispozitia legala, prin emiterea acestui ordin, ma vad nevoit sa ma adresez instantei pentru a solicita pe de-o parte anularea acestui ordin abuziv, cat si obtinerea de despagubiri.

Ii reamintesc domnului prefect ca domnia sa nu are autoritate sa contrazica doua sentinte judecatoresti definitive, una pronuntata de Judecatoria Cluj-Napoca iar cealalte de Curtea de Apel Cluj.

Ne rezervam dreptul de a formula si plangere penala pentru savarsirea infractiunii de abuz in serviciu, fapta prevazuta si pedepsita de art 297 cod penal

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare

Adaugati comentarii