Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea referitoare la interzicerea fumatului în spațiile publice închise

Președintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretul pentru promulgarea actului normativ privind modificarea și completarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun.

Actul normativ a fost contestat la Curtea Constituțională a României, însă judecătorii au stabilit că prevederile modificate respectă Legea fundamentală.

Proiectul de lege prevede interzicerea fumatului în spațiile publice închise, în spațiile închise de la locul de muncă, la locurile de joacă pentru copii, în unitățile sanitare, de învățământ, precum și cele destinate protecției și asistenței copilului.

Actul normativ a fost adoptat pe 15 decembrie 2015 de plenul Camerei Deputaților, for decizional în acest caz.

sursa: Agerpres

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare

Adaugati comentarii