alin tise banner
Iohannis: Este nevoie de prelungirea stării de alertă pentru ca Guvernul să ia măsurile care se impun

Iohannis: Este nevoie de prelungirea stării de alertă pentru ca Guvernul să ia măsurile care se impun

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi că este nevoie ca starea de alertă să fie prelungită, pentru ca Guvernul să aibă la îndemână pârghiile necesare în a lua decizii în cazuri speciale, dar că preferă „o variantă mai simplă, mai suplă” a stării de alertă, care să prevadă lucruri obligatorii – portul măştii în interior, distanţarea, măsurile de igienă.

„Din păcate, această pandemie a venit peste noi indiferent că am avut o guvernare sau alta. Eu, sincer, sunt foarte mulţumit că am avut o guvernare liberală, cu care împreună am putut să gestionăm această epidemie şi vreau să resubliniez că Guvernul, autorităţile au făcut tot ce a trebuit şi au luat măsurile corecte şi în timp. Acum, din păcate, nu s-a terminat. Cu toţii ne-am fi dorit să scăpăm mai repede de epidemie. Şi astăzi avem peste 200 de noi cazuri, deci nu putem să vorbim despre fosta epidemie. Este încă în comunitate virusul şi pentru ca Guvernul să aibă pârghiile necesare, să ia măsurile atunci când se impun. După părerea mea, este nevoie de prelungirea stării de alertă. (…) Eu nu-mi doresc să se prelungească starea de alertă cu măsurile care acum sunt în vigoare toate. Eu vreau o variantă mai simplă, mai suplă, care conţine exact acele lucruri care trebuie să rămână obligatorii, de exemplu portul măştii în interior, distanţarea, măsurile de igienă. Gândiţi-vă că, fără acest instrument al stării de alertă, miniştrii nu mai pot emite ordine care să vină în sprijinul medicilor şi în sprijinul sănătăţii publice. Sunt motive practice care ne fac să credem că trebuie să continuăm”, a spus şeful statului.

Iohannis a depus, joi, coroane de flori la Monumentul dedicat Mineriadei din 13-15 iunie 1990 şi la Monumentul „Kilometrul zero al democraţiei”, cu prilejul marcării a 30 de ani de la „Fenomenul Piaţa Universităţii” şi de la Mineriada din 1990.

El a indicat că măsurile de relaxare anunţate vor fi luate şi a făcut apel la parlamentari să voteze prelungirea stării de alertă.

„Nu ne gândim să ne întoarcem în timp. Vrem să mergem mai departe, dar trebuie să fim prudenţi şi pentru asta, în continuare, eu fac apel la parlamentari să înţeleagă că aici nu putem să ne târguim pe voturi. Este vorba de sănătatea oamenilor şi de o justă măsură, lucru pe care l-am solicitat şi Guvernului. Dacă şi unii şi alţii vor face ceea ce este bine pentru români, atunci lucrurile vor merge înainte”, a mai spus Iohannis.

El a fost întrebat dacă ar fi suficientă prelungirea stării de alertă cu 15 zile.

„Vedeţi că sunt măsuri care probabil vor trebui impuse şi în viitor, nu doar 15 zile. Dacă lucrurile merg bine – şi sper să meargă aşa -, atunci vom avea după două săptămâni încă o fază de relaxare. Ne gândim să mai permitem şi activităţi care chiar acum încă nu sunt posibile. De exemplu, portul măştii, sau distanţarea, sau ordinele comune ale miniştrilor ca să reglementeze anumite domenii, în domeniul medicină, în domeniul învăţământului şi aşa mai departe – acestea sunt necesare în continuare. Ele reglementează, nu afectează viaţa oamenilor în sensul că nu permit activităţi. Până la urmă, aproape toate activităţile vor fi posibile, dar fără acest instrument, niciun Guvern nu poate să reacţioneze atunci când apare o problemă. Gândiţi-vă că apare undeva un focar de infecţie, se reaprinde într-o localitate infecţia. Fără un instrument, Guvernul nu poate să facă nimic, nu poate nici să declare carantină, nu poate să ia măsuri care atunci impun o intervenţie”, a afirmat Iohannis.

Şeful statului participă joi şi la o întâlnire cu reprezentanţii comunităţii universitare din cadrul Universităţii din Bucureşti, la 30 de ani de la „Fenomenul Piaţa Universităţii”.

Adaugati comentarii