foto: Libertatea

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a primit până în prezent 203 reclamații cu privire la organizarea defectuoasă a concertului lui Robbie Williams de la București, dar amenda va fi dată cel mai târziu pe 28 iulie, a anunțat, joi, președintele ANPC, Marius Dunca.

Președintele Autorității a subliniat că trebuie văzut câte articole din legislație au încălcat organizatorii, pentru a se putea stabili cuantumul amenzii, estimând că ANPC va da o sancțiune, cel mai târziu, marți, 28 iulie 2015.

Conform ANPC, participanții la concert au fost nemulțumiți de cozile imense de la centrele pentru apă, sucuri și bere, la care au stat chiar și peste 90 de minute, dar și de insuficiența acestor centre.

De asemenea, au fost făcute reclamații referitoare la lipsa personalului pentru servire, ineficiența acestora, lipsa coșurilor de gunoi precum și la imposibilitatea cadrelor medicale de a ajunge la persoanele cărora li s-a făcut rău din cauza căldurii și a deshidratării.

Consumatorii solicită pentru neplăcerile determinate de deshidratarea severă din timpul concertului ca firma organizatoare să fie amendată conform legii. De asemenea, aceștia vor prețul integral al biletelor și retragerea companiei de pe piața de organizare de evenimente.

ANPC recomandă consumatorilor nemulțumiți să facă o reclamație prin intermediul formularului online, email sau la adresa poștală a instituției.