Procurorii DNA fac, joi, percheziţii la Spitalul Judeţean Cluj, între cei vizaţi fiind soţia senatorului Alexandru Cordoş, Mihaela Cordoş, dar şi parlamentarul, în mod indirect, dosarul vizând infracţiuni de trafic de influenţă pentru ca opt persoane să obţină locuri de muncă la instituţii publice.

Potrivit unor surse judiciare, Mihaela Lucia Cordoş a promis, în schimbul mai multor foloase materiale şi sume de bani, că va ajuta cel puţin opt persoane să obţină locuri de muncă în instituţii publice. Astfel, aceasta se lăuda cu funcţia deţinută de soţul ei şi cerea sume de bani cuprinse înse 800 de euro şi 10.000 de lei.

Oamenii legii au indicii că la faptele de trafic de influenţă săvârşite de Mihaela Lucia Cordoş a participat şi parlamentarul Alexandru Cordoş.

Conform sursei citate, în perioada 2013 – decembrie 2014, Mihaela Lucia Cordoş a cerut foloase materiale de la opt persoane pentru ca acestea să obţină funcţii în instituţii ale statului.

Mai exact, soţia senatorului se lăuda că are cunoştinţe la nivelul conducerii Spitalului Clinic Judeţean Cluj sau a Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj. Ea promitea că, în schimbul bunurilor, vor obţine posturi sau locuri de muncă precum cele de: profesor suplinitor, jurist sau asistentă medicală.

Astfel, Mihaela Cordoş a promis unei persoane că, în schimbul unor foloase necuvenite, îi va obţine un post de profesor suplinitor la o şcoală în Cluj Napoca. Promisiunea a venit în condiţiile în care femeia a afirmat că soţul ei, senatorul Alexandru Cordoş, se bucură de influenţă asupra inspectorului şcolar general de la ISJ Cluj şi că va interveni personal la acesta pentru a-i obţine locul de muncă promis.

Într-o altă situaţie, soţia parlamentarului i-a promis unei persoane că, în schimbul a 3.000 lei, o va ajuta să promoveze examenul pentru ocuparea postului de jurist la Spitalul Clinic Judeţean Cluj-Napoca.

Surse din cadrul anchetei au adăugat că altor patru persoane le-a promis, în schimbul a 800 şi 1.500 de euro, că, prin traficarea influenţei de care se bucură sau afirmă că se bucură asupra membrilor comisiilor de corectare/evaluare la examenele pentru ocuparea posturilor în cadrul Spitalului Clinic Judeţean Cluj, vor obţine un post de asistentă medicală încadrată pe perioadă nedeterminată.

De asemenea, Mihaela Cordoş a făcut demersuri pe lângă persoane cu funcţii de conducere din cadrul Casei Judeţene de Pensii Cluj pentru angajarea temporară a unei persoane în cadrul acestei instituţii publice.

 

Primeşte la prima oră a zilei cele mai noi ştiri din judeţul Cluj pe email!

Adresa de email:

Un serviciu oferit de către feedburner. Politica de confidenţialitate pentru abonaţi.