dna1

Procurorii DNA fac în această dimineaţă 18 percheziţii în Bucureşti şi patru judeţe, la sediile mai multor firme şi la persoane suspectate de fapte de corupţie, în dosarul „Gala Bute”, printre locuinţele percheziţionate fiind şi cea a lui Rudel Obreja, precum şi domiciliul primarului din Lupeni – Hunedoara.

Direcţia Naţională Anticorupţie arată, într-un comunicat de presă, că în această cauză se fac cercetări care vizează săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie, în cadrul unor proceduri de achiziţie, prin programe finanţate din fonduri publice şi din fonduri europene.

Surse judiciare au declarat, pentru Mediafax, că percheziţiile sunt făcute în dosarul „Gala Bute”, iar printre locuinţele percheziţionate este şi apartamentul fostului preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja, din Sectorul 2 al Capitalei.

Potrivit surselor citate, anchetatorii fac percheziţii şi la locuinţa primarului din Lupeni, judeţul Hunedoara, Cornel Resmeriţă, precum şi în Ilfov – la locuinţele lui Ştefan Lungu (Corbeanca) şi Adrian Gărdean (Snagov), Hunedoara – la Miron Lupulescu (Haţeg) şi Prahova – la Gheorghe Nastasia (Buşteni).

Tot în judeţul Hunedoara sunt percheziţii la firmele Termogaz Company din Haţeg, Rogard Coom Impex SRL, tot din Haţeg, Consmin SA din Petroşani şi Last Time Studio SRL din Câmpina, au precizat sursele judiciare.

Procurorii sunt sprijiniţi în această cauză de Serviciul Român de Informaţii şi Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei.