Sunteti aici:StiriVIDEO / Percheziţii ale procurorilor DNA la Institutul Oncologic din Cluj. Acţiunea vizează săvârşirea unor infracţiuni de corupţie

VIDEO / Percheziţii ale procurorilor DNA la Institutul Oncologic din Cluj. Acţiunea vizează săvârşirea unor infracţiuni de corupţie

Publicat in data

Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracţiuni de corupție şi asimilate celor de corupţie, comise în perioada 2012 – 2015.

În cursul zilei de 28 iulie 2015, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 61 de locații situate în municipiul Bucureşti şi județele Ilfov, Sibiu, Mureş, Sălaj, Cluj, Bistriţa-Năsăud şi Timiş, reprezentând sediile unor societăți comerciale şi domiciliile unor persoane fizice.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

UPDATE

Surse judiciare au declarat pentru Mediafax ca anchetatorii fac perchezitii la clinici de oncologie din cadrul spitalelor judetene Sibiu, Zalau, Targu Mures, la Casa Judeteana de Asigurari de Santate Salaj, Institutul Oncologic „Ion Chiricuta”, Spitalul din Cluj-Napoca, Cabinetul Oncologic de la mansarda Ambulatoriului de specialitate al Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Sibiu, Spitalul Judetean de Urgenta Bistrita, si la firme si distribuitori de medicamente pentru cancer.

Potrivit surselor citate, firmele de medicamente vizate in cauza sunt suspectat au oferit unor medici din cadrul unor spitale din judetele Mures, Salaj, Sibiu, Bistrita-Nasaud si Cluj achitarea cheltuielilor la diverse simpozioane si congrese internationale, acoperind si cheltuieli personale ale acestora, excursii in mai multe tari, bunuri, foloase si alte servicii, conditionandu-le de prescrierea medicamentelor pe care le produc sau pe care le distribuie si optand pentru medicamentele mai scumpe, in locul celor generice, echivalente, care au aceeasi compozitie chimica si acelasi efect terapeutic, dar sunt mai ieftine.

Unii dintre medicii care ar fi implicati in aceasta activitate ar fi facut parte din comisiile de achizitii de medicamente organizate la nivelul spitalelor. Acestia, pentru achizitia anumitor medicamente, ar fi pretins si primit foloase de la furnizorii de medicamente carora le-ar fi oferit avantaje in acest scop.

Sursele citate au precizat ca in aceste activitati ar fi fost implicati 16 medici, sefi ai clinicilor si sectiilor de oncologie, medici specialisti oncologi, coordonatori si responsabili ai Programului National de Sanatate, subprogramul Oncologie, inclusiv un presedinte al Comisiei de Oncologie si un inspector de la DSP Mures care controleaza farmacii.

Sursele citate au precizat ca, la nivel national, fenomenul este „ingrijorator” pentru sistemul de sanatate, actiunile de „recompensare” a unor persoane din lumea medicala, in scopul cresterii vanzarilor de medicamente pe piata farmaceutica din Romania pentru anumite companii farmaceutice sau pentru medicamente distribuite de anumiti distribuitori, fiind larg raspandite.

Reprezentantii zonali ai firmelor de medicamente ar fi fost cei care tineau efectiv legatura cu medicii coordonatori de program si cei de specialitate, pe care ii stimulau material pentru a prescrie, cu predilectie, produse ale firmelor implicate, precum si cu functionarii CJAS, pentru aprobarea cu celeritate a dosarelor pacientilor carora li se deconteaza, in cadrul Programului National de Sanatate, aceste medicamente.

In unele situatii, in aceasta retea ar fi fost implicati si reprezentanti si angajati ai unor farmacii, care asigurau eliberarea medicamentelor prescrise cu predilectie de catre medici si care erau aprovizionati, pe baza intelegerilor existente, de catre producatorii si distribuitorii agreati, sustin sursele citate.

In multe situatii, livrarea catre farmacii a anumitor medicamente de catre producatorii si distribuitorii agreati s-ar fi realizat dupa emiterea retetelor de catre medici, urmarindu-se cu atentie sa nu fie eliberate alte medicamente alternative. In acest scop, ar fi existat o comunicare stransa intre medicul prescriptor, farmacist si reprezentantul medical sau managerul de produs, in vederea coordonarii activitatii, au mai aratat sursele citate.

UPDATE 2
Conducerea Institutului Oncologic Prof. Dr. I. Chiricuță Cluj-Napoca a trimis un comunicat de presă referitor la acţiunea de astăzi a procurorilor DNA.

„În cursul zilei de 28.07.2015 orele 11.30 la sediul Institutului Oncologic Prof. Dr. I. Chiricuță Cluj-Napoca s-a desfășurat o percheziție de către DNA, care a vizat cabinetul unui medic angajat al Institutului.
Menționăm faptul că Institutului Oncologic Prof. Dr. I. Chiricuță Cluj-Napoca nu este implicat în nici un fel în această speță, cercetarea fiind în curs”, se arată în comunicat.

INTRA IN DISCUTIE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele articole

Doi Grași pe ROȘU, bârfitori de radio-șanț vor să pună mâna pe Primaria Câmpia Turzii

Petre Pop și Adrian Mischian, doi bărbați fatali aflați la a doua tinerețe, unul...

Sotia patronului Nello Construct, condamnată la închisoare pentru că a bătut minori

In sfârșit, s-a facut dreptate în cazul a două familii din Turda a căror...

Alte articole

Doi Grași pe ROȘU, bârfitori de radio-șanț vor să pună mâna pe Primaria Câmpia Turzii

Petre Pop și Adrian Mischian, doi bărbați fatali aflați la a doua tinerețe, unul...